Cruciada personală a Monicăi Macovei împotriva lui Adrian Năstase are un susţinător de nădejde în ziaristul Tapalagă, cel care i-a fost, pe perioada mandatului ministerial, purtător de cuvânt, de geantă şi tovarăş de masă la escapadele recreative din diverse cafenele.

Mi-am propus să nu scriu în această rubrică despre colegii de breaslă. Mi-au ajuns disputele lungi şi neproductive cu câţiva dintre foştii „tovarăşi de drum” din epoca comunistă, convertiţi în direcţii politice diverse după Revoluţie, care n-au făcut altceva decât jocul celor aflaţi, cu sau fără ştiinţa noastră, în culisele politicii.

Tapalagă este un caz aparte. Este genul de gazetar care şi-a greşit epoca. Dacă se năştea mai devreme făcea carieră ca politruc pe la ziarele de partid. Mânia proletară cu care înfierează duşmanii poporului „popular”, în slujba căruia şi-a pus condeiul şi verbul, intransigenţa pe care o manifestă faţă de cei care deviază de la linia democraţiei de tip băsist, veneraţia cu care o înconjoară pe cea care i-a fost şi-i mai este mentor, refuzul îndârjit de a accepta ideea că punctele de vedere care contravin celor pe care le împărtăşeşte el personal pot fi corecte şi valabile schiţează portretul unui activist model animat de idealurile nobile ale partidului.

Nu contează că o astfel de atitudine îl discreditează adeseori (va rămâne de pomină interviul agresiv luat lui Ponta, împreună cu un coleg de linie, în care a fost pur şi simplu ridiculizat de premier – mai ales în contextul în care, pe vremea unei alte „puteri” se erija în critic al prestaţiilor televizate ale altor jurnalişti) sau că susţinerea unor puncte de vedere împotriva celor mai clare evidenţe îl situează într-o lume paralelă, el îşi respectă cu fidelitate statutul de om de casă al unor politicieni pe care îi idolatrizează.

Cea mai recentă manifestare de lipsă de bun sim