Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc despre o eventuală candidatură la Preşedinţie: Obiectivul meu este să fiu un bun primar

Publicat in Mediafax, joi 10 ianuarie 2013 · ·

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc afirmă, comentând declaraţiile unor lideri ai partidului privind o eventuală desemnare a sa drept candidat la Preşedinţie, că obiectivul său este acela de a fi un bun primar şi că dreapta trebuie să găsească un candidat care să poată câştiga alegerile în 2014.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost întrebat, joi, la finalul şedinţei Consiliului Local, despre afirmaţia lui Traian Igaş potrivit căreia ar fi un potenţial candidat al dreptei la Preşedinţie.

"Am spus clar şi răspicat că obiectivul meu este să fiu un bun primar, să îmi pot onora obligaţiile faţă de clujenii care mi-au dat al treilea vot de încredere şi, din această perspectivă, dreapta trebuie să găsească un candidat care să poată câştiga alegerile în 2014. Din punctul meu de vedere, preocuparea mea de bază este şi rămâne Primăria Cluj-Napoca şi va trebui să mai aşteptăm încă o perioadă de timp ca oamenii să înţeleagă măsurile pe care am fost nevoit să le iau atunci când am fost prim-ministru", a spus Boc.

El a subliniat că discuţiile privind un candidat al PDL la prezidenţiale trebuie să aibă loc în interiorul partidului.

"Există foarte multe soluţii care trebuie analizate fiecare. Mai aştept şi o clarificare în USL, unde există două puncte de vedere, unul potrivit căruia preşedintele să fie ales de Parlament, iar celălalt ca preşedintele să fie ales în continuare de popor. Dacă are câştig de cauză tabăra care decide la revizuirea Constituţiei ca preşedintele să fie ales de Parlament, s-a închis discuţia. USL va avea un preşedinte de paie", a comentat Emil Boc.

Vicepreşedintele PDL Traian Igaş declara, miercuri, pentru MEDIAFAX, că personal consideră că un potenţial candidat la Preşedinţie în 2014 din partea partidelor de dreapta este Emil Boc, "un om de o integritate morală deosebită, care se bucură şi de apreciere la nivelul Europe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 34 minute
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Liniile de transport public din Bucureşti-Ilfov vor circula după un program de duminică, în perioada 1-6 mai

G4Media acum 15 minute
Liniile de transport public din regiunea Bucureşti-Ilfov vor funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 – 6 mai, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), într-un comunica

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°