Punctul critic O cronica elogioasa iti poate aduce adeziunea cutarui veleitar, la fel cum una negativa iti atrage, mai mult ca sigur, dusmania consecventa a unuia mai orgolios. Grea intrebare... Am sa caut sa dau doar raspunsuri care vizeaza lumea asta stranie, caraghioasa, plina de infantile orgolii, a celor care cocheteaza cu literatura. Cum eu unul tind sa devin critic, am sa ma limitez la a da in vileag citeva dintre conjuncturile agasante la care aceasta ocupatie te expune. Linistita, foarte linistita era viata mea inainte ca anumite obligatii, angajamente la care, din nesabuinta, m-am inhamat, sa ma oblige sa scriu macar patru cronici pe luna. De un lucru sint acum cit se poate de sigur: scriitorul roman, indiferent de virsta, de succesul pe care a reusit sa-l provoace, de gabarit (valoric, evident), este extrem de sensibil la ceea ce se scrie despre el. O cronica elogioasa iti poate aduce adeziunea cutarui veleitar, la fel cum una negativa iti atrage, mai mult ca sigur, dusmania consecventa a unuia mai orgolios. Nu mai intra in discutie, din pacate, onestitatea pe care te caznesti sa o pastrezi nestirbita: daca scrii de rau e limpede: esti rauvoitor, invidios, faci jocurile cuiva etc. Ma calca pe nervi prin urmare, acei scriitori care imi dau carti recomandindu-mi insistent sa scriu despre ele, ca nu am cum sa nu le remarc indiscutabila valoare, nu? Sint unele personaje care prin astfel de campanii de hartuire a criticilor mai slabi de inger au reusit sa-si faca un dosar de presa considerabil, ca sa aiba cu ce sa-si umple C.V.-ul. O alta varianta este condeierul care te santajeaza sentimental: el e baiat bun (tu nu negi asta) si te-ar ruga sa il ajuti sa continue, sa scrii citeva rinduri, ti-a gasit el si revista, nu-i problema... Are nevoie sa stie daca merita sau nu sa mearga mai departe... Ca el pentru asta a sacrificat totul, nici serviciu nu mai are, ii e