Opinia prevalentă în mass-media internaţională este că Mario Monti, primul ministru al Italiei, a fost liderul victorios la summitul UE de săptămâna trecută. Acesta, împreună cu Mariano Rajoy, premierul spaniol, a ameninţat că va bloca toate negocierile în legătură cu „pactul de creştere economică” al zonei euro, în cazul în care ţările lor nu vor obţine asistenţa financiară din partea fondurilor de urgenţă ale zonei euro în vederea reducerii costurilor de împrumut ale ţărilor lor.
Deşi cererile liderilor celei de-a treia şi a patra economii europene au fost, eventual, acceptate, Wolfgang Münchau, analistul publicaţiei financiare „Financial Times”, consideră că, pentru aceste două ţări periferice, situaţia nu s-a schimbat defel. Existau, deja, mecanisme care să asigure achiziţia de obligaţiuni italiene pe piaţa liberă, mecanisme care, însă, erau nefolosite, iar Italia va trebui, în continuare, să semneze un memorandum cu troika financiară – Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană.
Bazooka financiară insuficientă
Însă, în ceea ce priveşte capacitatea de creditare a Mecanimsului European de Stabilitate (ESM, fondul de urgenţă al Uniunii Europene), aceasta a rămas neschimbată, la 500 de miliarde de euro, sumă insuficientă pentru a susţine economiile ambelor două state periferice. ESM va injecta lichidităţi în sistemul bancar spaniol, va refinanţa programele de asistenţă pentru Grecia, Irlanda şi Portugalia, va oferi, în curând, asistenţă Ciprului, Sloveniei şi probabil, chiar Spaniei. Münchau consideră că, în aceste condiţii, fondul de urgenţă este mult prea redus pentru a susţine şi programul de achiziţii de obligaţiuni suverane italiene.
Münchau crede că, dacă Monti a obţinut o victorie politică, pentru a obţine şi un succes financiar acesta ar fi trebuit să asigure transformarea ESM într-o „bancă”, perm