Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa : UPDATE 3 : O comisie a Ministerului Transporturilor va ancheta incidentul de la Brăteni

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Avionul pilotat de bărbat de 33 de ani din Câmpia Turzii a aterizat forţat aseară în jurul orei 18.00 în lacul Brăteni din cauza unor defecţiuni tehnice.

UPDATE 3 : O comisie a Ministerului Transporturilor va ancheta incidentul de la Brăteni

Cristian Rotar, pilotul avionului căzut aseară la Brăteni, era membru al Aerial Club Galaţi, iar potrivit preşedintelui clubului, avionul cu care s-a prăbuşit nu este al lui, ci era împrumutat de la un gălăţean.

Albert Malaxa, preşedintele Aeroclubului Aerial Club Galaţi, spune că  aparatul de zbor a avut ceva probleme şi de aceea a avut loc incidentul. „Cu siguranţa că sunt probleme la avion, altfel nu cădea în lac“, spune Malaxa. Acesta a mai precizat că, în cursul zilei de astazi, o comisie a Ministerului Transporturilor va ajunge la Brăteni pentru a efectua o anchetă asupra modului în care s-a produs incidentul aviatic.

UPDATE 2 : Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie,  Claudia Creţa, a precizat că cei doi ocupanţi ai avionului,  după ce au aterizat şi au reuşit să părăsească aparatul de zbor, au mers la o casă din apropiere pentru a împrumuta haine de schimb şi ulterior s-au prezentat la postul de poliţie

„Cei doi ocupanţi ai avionului, imediat după ce au ieşit din apă, s-au dus la prima casă din apropiere pentru a împrumuta ceva haine, pentru că aveau hainele ude. Nu au găsit haine potrivite la prima casă, aşa că au mers la următoare de unde au împrumutat hainele. După ce au găsit haine de schimb, aceştia au mers la postul de poliţie pentru a  a da declaraţii“, a explicat Claudia Creţa.

Cazul a fost preluat de Autoritatea Aeronautica Civila Română, care a fost anunţată încă de aseară de poliţişti. Dacă se va constata că a avut loc vreo infracţiune va interveni din nou poliţia.

„Colegii mei au anunţat, încă de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 20 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°