Numele său este menţionat în Istoria Românilor, apărută sub egida Academiei Române. Gheorghe Calotoiu a predat istoria artei şi istoria civilizaţiilor şi a participat la 120 de şantiere.
Gheorghe Calotoiu a urmat cursurile Liceului Numărul 2 din Târgu-Jiu, pe care l-a absolvit în 1967, iar apoi Facultatea de Istorie din Bucureşti. „Pasiunea pentru muzee, lectura istoriei, faptele şi personajele istorice m-au determinat să urmez această facultate“, spune Gheorghe Calotoiu. A fost pasionat de arheologie încă din facultate, când a vizitat multe muzee şi a studiat literatură de specialitate. „Am vizitat şi situri arheologice, am mers în practică argheologică la şantiere arheologice cu profesori renumiţi, ca Ion Nestor şi Dumitru Berciu. După absolvirea facultăţii, am fost repartizat la Muzeul Judeţean Gorj, ca arheolog. În primii ani, am lucrat pe şantierele de la Bumbeşti Jiu, cu Cristian Vlădescu, Expectatus Bujor, Floricel Marinescu şi Constantin Petolescu, toţi fiind arheologi renumiţi. Aici, mi-am aprofundat cunoştinţele referitoare la arheolohgie: tehnică de săpătură, determinarea arheologică a obiectelor, diferite pofile şi schiţe care se impuneau a fi făcute, iar după aproape şase ani, am condus primele şantiere arheologice care sunt în număr de aproximativ nouăzeci, în decurs de aproape 35 de ani. Toate şantierele sunt din Gorj“, adaugă acesta. Printre cele mai importante situri se numără Teleşti- Drăgoeşti, unde s-au găsit morminte din secolul V-IV înainte de Hristos, Vârtopu- Ciuperceni, cu o necropolă din epoca bronzului timpuriu, Polovragi unde sunt o aşezare şi o cetate dacică, Vierşani-Jupâneşti, cu o aşezare din epoca bronzului târziu, cultura Verbicioara, Ţicleni-Cetate dacică, Socu- Bărbăteşti, unde există o aşezare şi o cetate dacică, din secolul I înainte de Hristos şi Seaca- Logreşti, cu o aşezare din epoca bronzului timpuriu. „ Am publica