Nici un primar si nici un sobor de consilieri de cea mai aleasa speta nu vor putea injecta in urbe urbanitatea. Asta tine de multe imponderabile, tine de cei 7 ani de-acasa, de un anume standard de civilizatie, de o disciplina care nu se preda nicaieri, la nici o scoala. Traim o perioada efervescenta, cu un duios interes al alesilor nostri, fosti sau viitori, pentru fiecare dintre noi, pentru comunitate, pentru tara. Cutia postala este burdusita cu mesaje si oferte ale candidatilor, toti plini de o solicitudine emotionanta. Primesc telefoane (numele e ales la intimplare, din cartea de telefon) in care mi se solicita parerea despre problemele stringente ale urbei, despre solutiile pe care, eventual, le-as avea, astfel incit viitorul primar, viitorul "pres" de judet, viitorii consilieri sa le puna in opera. La primul telefon de acest gen, luat repede, m-am blocat, nu-mi trecea nici o idee mareata prin cerebel. Nici nu era nevoie: documentarele lansate de candidati sint doldora de idei si, cei mai multi, chiar pun degetul pe rana. Dar ranile orasului sint cronice si, unele dintre ele, nevindecabile, ca un ulcer duodenal pe care il porti, cu demnitate, toata viata. Totul e sa stii a-l feri de excese, a-l corcoli, astfel incit sa-l pacalesti cit mai multi ani. Cazul meu. E redundant sa pui pe tapet, ciclic, aceleasi "cestiuni arzatoare" (Caragiale insoteste, voios, fiecare campanie electorala), dar alesii, reali ori virtuali, pare-se ca nu se plictisesc niciodata. Enoriasii au si ei urechea disponibila si speranta reincalzita. Ei (noi) sint ca niste jucatori la loto, au pierdut de zeci, de sute de ori, investind, ce-i drept, sume minime, jocul a devenit deja un viciu, dar daca acum vor da lovitura? Au votat de zeci de ori, in ultimii 18 ani (eu, unul, am buletinul ful), citeodata au nimerit-o (asa, cam cum ai lua la loto un premiu de categoria a treia, cel putin iti scoti