Liviu Lucaci este un tînăr, dar deja reputat om de teatru, actor la Teatrul Național din București, regizor și profesor de „arta actorului“ la UNATC, doctor cu o teză despre actorul ca jucător. Înainte de a-și susține teza, a avut prilejul să studieze în Japonia, prin mijlocirea unei burse ITI, teatrul tradițional de acolo, respectiv noh, kabuki, kyogen. Însă eu nu cu remarcabilul om de teatru am luat prima dată contact – din păcate, cu acesta nu am luat deocamdată contact decît prin intermediul presei și al excelentului său blog personal –, ci cu scriitorul care poartă același nume. În urmă cu aproape cinci ani, am primit de la Editura Curtea veche, cred că prin mijlocirea și cu recomandarea Doinei Jela, care lucra atunci pentru această editură, un excelent volum de proză scurtă, Povestiri despre celălalt, al cărui autor era Liviu Lucaci. Mi-a plăcut foarte mult și i-am semnalat apariția în revista Timpul. De altfel, volumul s-a bucurat, pe bună dreptate, de succes la critica literară și la poporul cititor. Am rămas în relație prin mail cu autorul, schimbînd periodic mesaje. Nu demult, mi-a trimis două scurte piese de teatru, care m-au tulburat prin bogăția de sensuri ascunsă într-atît de puțin spațiu și cu atît de puține personaje. Am publicat una dintre ele în numărul din martie al revistei Timpul. Zilele trecute, am primit de la autor volumulMarusia, teatru – Editura Palimpsest, București, 2011, colecția „Clubul dramaturgilor“ –, un volum elegant, cu coperte negre abia „sparte“ de titlu, cu numele autorului și cu o mică fotografie, care cuprinde piesa publicată înTimpul, 50, însoțită de alte cinci: Cinci rendez-vous-uri mortale, Marusia,Pasiunea ca foc de armă, Imaculata Concepțiune și Frați de cruce. Scurtele cuvinte însoțitoare semnate de Alexander Hausvater, Vlad Massaci, Bogdan Suceavă, Lucian Giurchescu și Ion Cocorasemnalează calitățile scriitorului, f