Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la un premier de sacrificiu la un premier de la serviciu’

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 7 februarie 2012 · ·

Traian Băsescu l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu, directorul SIE, la conducerea guvernului.

Noul premier este diplomat de carieră şi conduce de peste patru ani Serviciul de Informaţii Externe. Şeful spionilor vorbeşte fluent engleză, franceză şi germană şi, la nivel satisfăcător, maghiară.

"Am experienţa unor instituţii care, sub mandatele mele, s-au modernizat şi au devenit performante: Ministerul de Externe şi SIE. Independenţa mea politică îmi garantează spaţiul necesar pentru acest mandat. Am fost întodeauna, prin funcţiile ocupate, loial interesului public şi intereselor noastre naţionale", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu după desemnarea ca prim-ministru.

Diplomat de carieră

Ungureanu (43 de ani) a fost membru PNL, dar a părăsit partidul după un conflict cu Călin Popescu Tăriceanu care l-a revocat din funcţia de şef al MAE.

Din noiembrie 2007 exercită discret funcţia de director al SIE, funcţie pe care a preluat-o de la Claudiu Săftoiu care a fost demis în urma unor gafe făcute în timpul audierii sale la comisia Voiculescu pentru sus­pendarea preşedintelui Băsescu.

S-a născut pe 22 septembrie 1968 la Iaşi. Până la Revoluţia din 1989, Mihai Răzvan Ungureanu a fost membru supleant al CC al UTC. În 1992 a absolvit facultatea de Istorie-Filosofie de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Este căsătorit şi are un fiu.

Între 1998 şi 2001 a fost secretar de stat în MAE. Între 2001 şi 2003 a fost director general – emi­sar spe­cial al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. În decembrie 2004 fost numit ministru de Externe în guvernul Tă­riceanu. Deşi liberal, a fost unul dintre liderii PNL care au avut o colaborare bună cu Traian Băsescu stârnind furia colegilor din PNL. Nu a trecut neobservat gestul său de a sărbători pe 1 ianuarie 2007 la ora 00.00 intrarea României în UE alături de Traian Băsescu în Piaţa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 35 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 52 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°