Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un consilier al ministrului Constantin Niţă şi un director al Hidroelectrica, arestaţi preventiv pentru 29 de zile

Publicat in Mediafax, joi 24 octombrie 2013 · ·

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

Instanţa a admis propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile petnru Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti.

Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost reţinuţi, miercuri, de DNA, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro.

Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit anchetatorilor, în luna octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, a promis unui alt membru din acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.

"Promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul inculpatului Brădean Eugen, director de trading în cadrul S.C. Hidrolectrica S.A şi membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica SA. Suma p

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum 53 minute
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 37 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 53 minute
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 50 minute
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 25 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVI – a ediție

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 8 mai 2024

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°