Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful Marinei Militare, viceamiralul Rudencu, a fost trecut in rezerva

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2004 ·

Pe anul trecut, Marina Militara nu a obtinut de la conducerea MApN decat calificativul "Bine" Seful Statului Major al Marinei Militare (SMMM), viceamiralul Corneliu Rudencu, va fi avansat la gradul de amiral si, simultan, va fi trecut in rezerva, incepand cu data de 31 martie a.c. Avansarea in grad si trecerea in rezerva au fost realizate cu avizul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, prin decret prezidential, la propunerea ministrului Apararii Nationale, Ioan Mircea Pascu. Viceamiralul Rudencu implineste anul acesta 57 de ani, iar varsta limita de vechime in grad pentru ofiterii cu grad de viceamiral (echivalent celui de general cu trei stele) este de 58 de ani. Desi avea dreptul sa mai ramana un an in activitate, seful Marinei Militare a inaintat, acum o luna si jumatate, un raport in care cerea sa fie trecut in rezerva din motive personale. Ministrul Apararii ne-a declarat, ieri, ca a incercat sa-l convinga pe viceamiralul Rudencu sa revina asupra cererii sale, intrucat era multumit de activitatea lui, si ca a apelat, in acelasi scop, si la generalul Mihail Popescu, seful Statului Major General - nu doar din postura de sef direct, ci si din aceea de fost coleg de banca, in liceul militar, al viceamiralului Rudencu. Totusi, seful Marinei Militare si-a mentinut decizia de a trece in rezerva. Pe de alta parte, la sfarsitul lunii martie, la SMMM a avut loc bilantul activitatii pe anul 2003, bilant la care Marina Militara a primit doar calificativul "Bine" - nu "Foarte bine", cum au primit Fortele Terestre si Fortele Aeriene. La bilantul Marinei, seful SMG, generalul Popescu, a criticat unele probleme din activitatea acesteia - in special modul de planificare a cheltuirii fondurilor alocate. Viceamiralul Rudencu ne-a declarat ca nu i s-au adus nici un fel de reprosuri directe in ce priveste activitatea lui profesionala, dar ca trece in rezerva intrucat "societatea tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Adrian Câciu: Avem evaziune foarte mare. 10% din PIB vi se pare puţin? 32 - 33 de miliarde de euro pe care le piezi în fiecare an / Realitatea ne spune că evaziunea fiscală rămâne constantă

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că avem evaziune foarte mare. ”10% din PIB vi se pare puţin? 32 - 33 de miliarde de euro pe care le piezi în fiecare an”, a spus el, arătând că realitatea ne spune că ev

Anunț OFICIAL! Ce se întâmplă cu Simona Halep la Roland Garros

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) NU a primit wild card la Roland Garros. Sportiva din România nu este pe lista jucătoarelor care au primit această invitație la acest Grand Slam.

Bebeluş în vârstă de doar o zi, transportat de urgenţă de la Timişoara la Bucureşti cu un avion SMURD

News.ro acum 25 minute
Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion SMURD. ”În urmă cu doar câteva minute, echipajul avionului SMURD nr. 1123 a încheiat cu succes o misiune de salvare, ce a co

UDMR îl acuză pe George Simion că instigă la ură interetnică

HotNews acum 35 minute
UDMR Satu Mare consideră că discursul preşedintelui AUR, George Simion, de la evenimentul de duminică de lansare a candidaţilor din judeţ ai formaţiunii sale, instigă la ură interetnică. George Simion la un protest AURFoto: Inquam Photos / Octav Gan

Cancelarul german Olaf Scholz se opune reintroducerii serviciului militar obligatoriu, după modelul suedez

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite dpa, relatează Agerpres. În cursul unei vizite la Stockholm, el a fost întrebat de presă dacă Germ

Marcel Ciolacu, despre trimiterea sistemelor PATRIOT în Ucraina: „Decizia se va lua în CSAT. Iohannis nu l-a convocat încă”

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele Iohannis vrea să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei. În trei ani de zile, România a lansat o singură rachetă cu sistemul PATRIOT. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are mari reţineri privind trimiterea sistemelor în Ucraina. Decizia fina

Ciucă: Pentru a putea în continuare ca PNL să îşi asume rolul de garant al libertăţii, echilibrului, cer filialei din Galaţi să asigure cel mai bun scor din istoria sa

News.ro acum 2 ore
Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe liberalii de la PNL Galaţi să meargă din uşă în uşă, din stradă în stradă şi să prezinte oamenilor faptele lor şi să le spună că este o distincţie de performanţă între administraţiile liberale şi restul administraţiilor

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°