Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Borza, urmărit penal pentru conflict de interese

Publicat in Bursa, joi 29 august 2013 ·

* UPDATE 20:40: Remus Borza: "Aceste acuzaţii reprezintă o gravă eroare judiciară"

Remus Borza a confirmat în seara aceasta că a fost pus sub urmărire penală pentru infracţiunea de conflict de interese, însă consideră că aceste acuzaţii reprezintă o gravă eroare judiciară, întrucât domnia sa nu îndeplineşte o funcţie publică.

Domnia sa a declarat: "Confirm informaţiile potrivit cărora, pe 8 iulie, s-a început urmărirea penală împotriva mea, pentru infracţiunea de conflict de interese, informaţie care mi-a fost adusă la cunoştinţă pe data de 22 iulie. Consider că această acuzaţie este o gravă eroare judiciară, care sper să fie remediată de către procurorul ierarhic superior sau de instanţă. În calitate de avocat, nu sunt şi nu pot fi asimilat unei funcţii publice sau unui demnitar public. Faptul că am câştigat toate cele 75 de procese într-un timp record, 6 luni, este dovada vie că avocaţii şi-au îndeplinit cu obiectivitate atribuţiile şi au urmărit interesul public, ce urmărea soluţionarea acestor contestaţii, de care era legată ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă. Angajarea casei de avocatură «Borza şi Asociaţii» a fost aprobată de către Comitetul Creditorilor, iar remuneraţia a fost avizată tot de către creditori. Pe parcursul derulării procesului de insolvenţă la Hidroelectrica, niciun creditor şi nici judecătorul sindic nu au contestat reprezentarea companiei în instanţă de către «Borza şi Asociaţii». De asemenea, Hidorelectrica a ieşit din insolvenţă fără ca această problemă a incompatibilităţii să fi reprezentat vreun impediment. Ieşirea din insolvenţă şi aprobarea planului de reorganizare echivalează cu o deascărcare de gestiune a administratorului judiciar".

Potrivit lui Borza, un administrator judiciar este în stare de incompatibilitate dacă este şi administratorul societăţii comerciale aflată în stare de insolvenţă.

...

Fostu

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 17 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°