Cine poate uita ropotele de aplauze dezgustatoare  de la Congresul rusinii si umilirii nationale, cel de-al XIV-lea, si, slava Cerului, si ultimul din istoria atat de putin glorioasa a PCR? Cuvantarile rostite de mamelucii dictatorului? Privirea lui, iscoditor-suspicioasa, de fiara incoltita, osanalalele smintite, ditirambii deliranti, spaima, frigul, bezna, foametea?  Cine si-ar fi putut inchipui ca in doar cateva saptamani intreaga sandrama urma sa se naruie, ori macar sa para prabusita?  Dar mai ales, cine isi putea imagina ca aceleasi figuri sinistre, cantaretii de imnuri, autorii de ode, versificatorii elogiilor desantate pentru “geniul intre genii” si pentru “savanta de renume mondial”, canaliile eterne, vor schimba macazul cu o ametitoare viteza si se vor prezenta celor care inca nu apucasera sa-si ingroape mortii drept salvatorii  ”democratiei originale”? 

Cine s-ar fi gandit ca “tovarasa” Olivia Clatici, secretara Centrului Universitar de Partid Bucuresti unde era colega cu ”tovarasii” Rebedeu, Cenusa si Parjol,  va avea imensul tupeu sa se pretinda “taranista de-o viata”?  Ca fostul premier ceausist Ilie Verdet isi va infiinta un partid din care ulterior Ion Iliescu va recruta senatori ai PSD? Ca un Cozmanca, fostul adjunct al Elenei Ceausescu la Comisia de Cadre a CC al PCR, va ajunge marele tragator de sfori din anturajul lui Iliescu, Nastase, Oprescu etc?  Ca Legea Lustratiei va fi tergiversata ani si ani de zile, iar dupa ce va fi fost votata, amputata si “intrata la apa”, avea sa fie respinsa de Curtea Constitutionala intr-o Romanie in care seful statului declarase regimul comunist drept ilegitim si criminal? Ca un erou precum Vasile Paraschiv va muri uitat de mai toata lumea, cata vreme oligarhii cinici dau lectii de liberalism? Ca un tortionar bestial precum Gheorghe Enoiu va beneficia de o batranete de nimeni si de nimic tulburata? Ca mons