Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Resemnat, într-un tren nesimţit

Publicat in Adevarul, marți 16 iunie 2009 ·

Ceferiştii invocă tot felul de motive pentru a-şi ascunde lenea şi incompetenţa, dar niciodată nu şi-au cerut scuze publice faţă de călători De vreo trei ani călătoresc cu trenul pe ruta Bucureşti – Galaţi, o dată sau chiar de două ori pe lună. În Capitală, mă întorc cu Rapidul 872. Până acum vreo patru luni, trenul era programat să sosească în Gara de Nord la ora 21,16. Sistematic, întârzia 15 sau chiar 25 de minute. La început, mă enervam rău, mă răţoiam la „naşi“ pentru că îşi bat joc de timpul meu, de banii mei, de viaţa mea. Apoi, m-am resemnat. Am fost surprins plăcut (dacă se poate spune aşa, „plăcut“) să constat că „strategii“ CFR-ului au mutat ora de sosire la 21,36. Dar chiar şi aşa, cursele întârzie cinci-zece minute. M-am resemnat, doar nu suntem în Japonia, bine că ajungem!   

Anul trecut, R 872 avea vagoane compartimentate. Începând din acest an, trenul are vagoane etajate, recondiţionate, cu un „confort“ execrabil. Dacă ai fi maimuţă poate că ai rezista mai mult de trei ore pe scaunul tare de clasa a II-a. (Călătoria durează trei ore şi patruzeci şi unu de minute, conform „Mersul trenurilor“.) Şi chiar dacă ai avea fund de maimuţă n-ai reuşi să eviţi bătăturile. N-ai loc să-ţi ţii normal picioarele, fără să nu-l atingi pe cel din faţa ta, n-ai loc nici pentru bagaje. De parcă nişte handicapaţi mintal au recondiţionat aceste vagoane. Nu numai că sunt incomode, dar sunt şi puţine. Doar patru vagoane formează o garnitură, aşa încât călătorii stau îngrămădiţi ca vitele. M-am resemnat şi stau chircit (pe fundul meu tăbăcit de maimuţă), bine că nu suntem aruncaţi ca evreii în vagoanele care i-au dus spre Auschwitz. (Citiţi „Capesius, farmacistul de la Auschwitz“ de Dieter Schlesak, la Editura Polirom, şi-o să vă îngroziţi!)

În urmă cu o săptămână, tot în trenul de Galaţi, am simţit că îmi iau foc părul, pielea, unghiile şi carnea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fabrică de armament din Berlin a luat foc, generând un nor toxic periculos. Uzina Diehl Metal producea sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei - VIDEO

News.ro acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 54 minute
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Ministerul de Finanţe: Datoria administraţiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Mediafax acum 2 ore
În ianuarie, datoria se cifra la 801 miliarde lei, respectiv 49,9% din PIB. La finalul anului trecut, datoria avea o pondere de 48,8% din PIB. În patru ani, stocul datoriei publice s-a dublat, la sfârşitul lunii decembrie 2019 fiind de doar 373 mili

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 3 ore
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°