Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Alimente gratis pentru sute de nevoiaşi

Publicat in Adevarul, vineri 20 noiembrie 2009 ·

Familiile sărace vor primi, zilele acestea, pachete cu hrană din partea Crucii Roşii. În cadrul proiectului „Banca de alimente" au fost strânse câteva sute de kilograme de alimente care vor ajunge pe mesele familiilor amărâte din judeţele Braşov şi Sibiu.

Pe fondul crizei economice mondiale şi a creşterii preţurilor pentru hrană, Crucea Roşie a lansat, în luna septembrie, un apel pentru strângerea de alimente pentru persoanele cu posibilităţi materiale precare. Astfel, până la finele lunii trecute, la hypermarketul Carrefour din Braşov s-au colectat peste 600 de kilograme de alimente.

Mâncarea va fi distribuită în cursul zilei de astăzi unui număr de 70 de persoane selectate pe baza anchetelor sociale efectuate de reprezentanţii Crucii Roşii, filiala Braşov, în colaborare cu Serviciul pentru persoane vârstnice şi Serviciul pentru protecţia familiei şi copilului din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale a Primăriei Braşov. Pachetele, în greutate de 12 kg fiecare, conţin ulei, zahăr, făină, mălai, orez, paste făinoase, conserve de carne sau de peşte, conserve de legume, biscuiţi şi alte alimente.

Ajutor pentru 15 familii

Şi filiala Crucii Roşii din Sibiu a desfăşurat ieri, o a treia acţiune de împărţire de ajutoare prin aceste proiect. Pachetele au ajuns în casele a 15 familii sărace din oraşul Avrig. Beneficiarii au fost selectaţi în urma unor anchete şi sunt persoane singure, cu mai mult de doi copii în întreţinere, familii cu părinţi bolnavi, copii iesiţi din sistemul de ocrotire socială, copii care sunt în grija bunicilor prin abandon familial, persoane cu handicap sau persoane fără venituri şi fără locuinţă.

„Încercăm să distribuim aceste alimente cu prioritate oamenilor care întrunesc cumulativ, mai multe criterii de vulnerabilitate, din acest motiv am ales acum Avrigul", a declarat Cristina Bâzu, asistent social ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°