Zeci de familii din satul Negrileasa, comuna Stulpicani, trăiesc cu spaimă ori de câte ori văd că pe cer se adună norii. Temerea oamenilor vine de la faptul că apele pârâului Negrileasa se umflă şi, pentru că nu există nici o cale de acces serioasă, rămân izolaţi zile întregi. Sătenii povestesc că uneori sunt obligaţi să stea şi cu mortul pe masă pentru că nu au acces la cimitirul care se află de cealaltă parte a pârâului. Probleme sunt şi când se îmbolnăveşte cineva sau când copiii trebuie să meargă la şcoală.
„Tot timpul avem probleme cu accesul la şoseaua principală din cauza apelor care cresc după fiecare ploaie. Momentan, am pus punţi provizorii, dar de fiecare dată când plouă mai tare este luată şi rămânem izolaţi. Aşa se face că rămânem rupţi de lume, fără acces la cimitirul satului, fără posibilitatea de a fi văzuţi de un doctor, iar copiii nu pot merge la şcoală”, au precizat nemulţumiţi oamenii din zona Negrileasa.
Nemulţumirea sătenilor este amplificată şi de faptul că toate cererile depuse la Primăria Stulpicani au rămas fără vreo rezolvare concretă.
„Am depus cereri la Primăria Stulpicani în vara lui 2012 să ia măsuri să regularizeze pârâul şi să construiască un pod cu structuri de fier şi beton pentru ca accesul să se desfăşoare în condiţii optime”, au arătat sătenii din Negrileasa.
Vasile Ostanschi, primarul din Stulpicani, este în temă cu această problemă, numai că banii pentru o astfel de investiţie lipsesc cu desăvârşire.
Potrivit lui Ostanschi, în zona Negrileasa ar fi nevoie de două punţi pietonale şi un pod, numai că totul depinde de fondurile pe care administraţia locală le poate atrage.
„Am în evidenţă situaţia, dar nu putem construi nimic pentru că nu avem fondurile necesare. O punte suspendată cu piloni de o parte şi cealaltă a apei este foarte scumpă, circa 1,8 milioane de lei, bani de care Primăria Stulpic