Capra vecinului e bine-sănătoasă, chiar dacă nu mai stă tot timpul cu coada pe sus. Produce feta cu nemiluita, apare când nici cu gândul nu gândeşti pe pantele pline de levănţică şi cimbru de pe marginea vreunei plaje aurii sau se pune în mijlocul drumului de ţi-e şi frică să accelerezi cu mai mult de 20 km la oră. Oricum, e clar că se simte bine, oricât ne-am strădui noi să ne-o închipuim cu copitele în sus şi corniţele înfipte la rădăcina ierbii. Capra din Grecia zburdă în continuare, sfidând cu bărbuţa-i obraznică toate tablourile negre în care o pictează presa de la noi. V-o spune un om care tocmai s-a-ntors din ţara ei de baştină şi care a văzut-o cât de vital şi graţios se mişcă.

Presa de la noi, şi aia serioasă, şi aia mai frivolă, se-ntrece în descrierea tragediei prin care trece Hellada (sigur, ea a inventat tragedia, dar din asta nu trebuie înţeles că trebuie să o şi performeze la nesfârşit…). Insulele i-au fost, pasămite, cumpărate de nemţi, porturile au fost amanetate chinezilor, în zare se vede ameninţătoare flota cotropitorilor coreeni. Asta ca să nu mai vorbim de duşmanul dinlăuntru: anarhiştii autohtoni stau la pândă, cetăţenii atenieni au făcut din grevă o formă de muncă, economia se prăbuşeşte într-un an aşa cum nu s-a prăbuşit Erechteionul într-o eternitate. Până una-alta, cu ochiul liber şi lipsit de prejudecăţi al turistului de ocazie nu se vede decât năvala "coloniştilor" români, sârbi, ucraineni, slovaci, dar şi nemţi, italieni (sic!) sau francezi.

Apropo de aceştia din urmă, care declară că iubesc Coasta de Azur mai mult decât orice alt punct de delectare estivală din lume, îmi amintesc o poveste din iarna anului trecut, relatată de presa Hexagonului: la Palais de Tokyo, după un vernisaj simandicos, toată snobilimea şi intelighenţia Parisului s-a strâns într-o sală de recepţie. După Beluga caviar şi votcă dreasă cu Veuve Clicqu