Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Red Hot Chili Peppers începe doua parte a turneului mondial "I'm With You". Când vin în România

Publicat in Gandul, joi 29 martie 2012 ·

Trupa rock americană Red Hot Chili Peppers începe, joi, 29 martie, cea de-a doua parte a turneului mondial "I'm With You", ce promovează albumul cu acelaşi titlu, al zecelea material discografic din cariera formaţiei, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Această a doua secţiune a turneului va debuta cu un concert în oraşul Tampa, din statul Florida, iar în vara acestui an cei patru membri ai trupei Red Hot Chili Peppers vor ajunge şi în România, unde fanii vor putea să îi vadă cu ocazia unui show ce va avea loc pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 31 august.

Ce-a de-a doua parte a turneului mondial de promovare a celui mai recent material discografic lansat de Red Hot Chili Peppers începe cu o serie de concerte în America de Nord, unde, în oraşe precum Toronto, Los Angeles şi New Orleans, organizatorii au fost nevoiţi să suplimenteze numărul show-urilor, multe dintre acestea fiind deja sold-out.

Albumul "I'm With You" se bucură deja de un succes enorm, ajungând pe primele poziţii ale clasamentelor muzicale din 17 ţări. Prima parte a turneului a început în 2011, pe 27 iulie, şi a inclus concerte ce au avut loc în 114 ţări din America, Europa şi Asia, majoritatea concertelor ţinându-se cu casa închisă.

Trupa rock americană Red Hot Chili Peppers începe, joi, 29 martie, cea de-a doua parte a turneului mondial "I'm With You", ce promovează albumul cu acelaşi titlu, al zecelea material discografic din cariera formaţiei, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Această a doua secţiune a turneului va debuta cu un concert în oraşul Tampa, din statul Florida, iar în vara acestui an cei patru membri ai trupei Red Hot Chili Peppers vor ajunge şi în România, unde fanii vor putea să îi vadă cu ocazia unui show ce va avea loc pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 31 august.

Ce-a de-a doua parte a turneul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 5 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 3 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 7 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 6 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°