Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel puţin 18 morţi şi 40.000 de persoane afectate de ploi în America Centrală

Publicat in Romania Libera, joi 13 octombrie 2011 ·

Ploile puternice generate de o depresiune tropicală care s-a abătut de luni asupra Americii Centrale au provocat moartea a 18 persoane şi au afectat peste 40.000, potrivit autorităţilor şi organismelor de intervenţie din ţările respective, relatează AFP, citată de Mediafax.

"Deplângem moartea a cel puţin 13 persoane (...), între care patru electrocutate", a declarat miercuri preşedintele Guatemalei Alvaro Colom.

"Celelalte victime au fost provocate de consecinţele ploilor, ca alunecările de teren şi revărsarea râurilor. Vreau să cer populaţiei să fie foarte prudentă când circulă pe drumurile în pericol de surpare şi să se îndepărteze de malurile râurilor", a adăugat el.

Colom a precizat că ploile vor mai dura două zile şi le-a cerut guvernatorilor din cele 22 de diviziuni administrative ale ţării să rămână vigilenţi şi să colaboreze la fel ca în cazul furtunii Agatha, anul trecut, soldată cu 174 de morţi.

În El Salvador, autorităţile au anunţat decesul unei persoane, evacuarea altor 2.000 şi închiderea a zeci de şcoli miercuri.

Biroul de coordonare pentru prevenirea catastrofelor a anunţat că 30.000 de persoane au fost afectate de intemperii.

Potrivit acestui organism, opt alunecări de teren au afectat autostrada Interamericană care traversează tot continentul, precum şi multe alte drumuri din ţară.

Centrele medicale au fost plasate în stare de alertă, iar şcolile au fost închise în trei departamente: Jutiapa (est), Solola (vest) şi Quetzaltenango (vest).

În Nicaragua, preşedintele Daniel Ortega a declarat presei că patru persoane au murit în timp ce alte 1.622 au fost afectate.

Mai multe drumuri şi poduri au fost afectate, precum şi reţeaua electrică şi de telefonie.

În El Salvador, o tânără a murit strivită de un zid, iar 1.805 persoane au fost găzduite de urgenţă în şcoli, biserici şi săli comunale.

Autorităţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 40 minute
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum o ora
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Partidul lui Viktor Orban boicotează o dezbatere parlamentară pe tema spionajului rusesc

HotNews acum 20 minute
Fidesz, partidul lui Viktor Orban, aflat la putere în Ungaria, a boicotat vineri seară o sesiune parlamentară extraordinară convocată de opoziţie în legătură cu atacurile cibernetice ruseşti, minimalizate de guvern, relatează AFP. Viktor OrbanFoto:

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 3 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Joe Biden îi răspunde lui Trump, după condamnare: "Nimeni nu este mai presus de lege"

Ziare.com acum o ora
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a reacționat după ce predecesorul său, Donald Trump, a primit verdictul în procesul Stormy Daniels. Biden a subliniat că decizia juriului new-yorkez arată că principiul american conform căruia nimeni nu este m

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 4 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34 de capete de acuzare. Remarci dure la adresa judecătorului şi critici despre conducerea Biden

Mediafax acum 4 ore
Donald Trump, fostul preşedinte al SUA şi principalul contracandidat al lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a susţinut vineri, 31 mai, prima conferinţă de presă după ce a primit verdictul juriului. Trump a fost găsit vinovat

Patriarhul Daniel deplânge o criză a familiei, care se manifestă în numărul mare de avorturi şi divorţuri, creşterea violenţei în familie şi a delicvenţei juvenile

HotNews acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, afirmă că „trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă, care minimalizează rolul primordial al familiei în educarea copiilor”. Patriarhul Daniel vorbeşte despre o criză a famil

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 6 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Vremea

București
acum

23°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/31°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

17°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°