Nu admonestări din partea liderilor le trebuie românilor.
O poveste pe care am aflat-o recent spune multe despre situaţia în care ne aflăm. În 1968, la Tabriz, în Iran, se inaugura o fabrică de tractoare construită de români. Azi, România de-abia dacă mai produce, în serii minuscule, la Râşnov şi la Craiova. Iranienii însă au modernizat modelele moştenite de la români şi, chiar dacă nu sunt tocmai cele mai bune din lume, tot le exportă prin vreo 40 de ţări. Ca o ironie, România se află şi ea pe lista ţărilor de unde s-au efectuat comenzi de export, potrivit site-ului oficial al companiei, www.itm.co.ir. Dar comedia nu se termină aici. Potrivit unor surse diplomatice, recent au avut loc contacte în vederea construirii, de către iranieni, a unei fabrici de tractoare... în România!
Aceasta nu este o pledoarie pentru industria socialistă. Nu avem de ce să plângem după fabricile anilor '80, cu tehnologiile anilor '60, cumpărate în anii '70. Dar avem o mie de motive să ne întrebăm: cum se face că nu am reuşit să ne adaptăm la cerinţele secolului XXI, decât în aşa mică măsură? De ce am pierdut atâtea competiţii? De ce alţii au reuşit mai mult decât noi ? Polonezii, de exemplu. Nu cumva criza noastră de vizionari politici şi de manageri este mai profundă decât credem?
Nu cumva sacrificiile anilor '90 au fost cu mult mai mari decât era necesar, tocmai din cauza incompetenţei şi a corupţiei decidenţilor?
Azi, românilor li se cer iarăşi sacrificii. De pe pârtia de schi, şeful statului ne transmite că românii sunt săraci fiindcă au aşteptat cu mâna întinsă de la stat. Aceasta este o deformare gravă a realităţii. Pentru că nu pomană au aşteptat cei mai mulţi. Ci decizii politice şi manageriale care să le permită să fabrice în continuare tractoare, de exemplu.
Şi nu cereau prea mult! Este incorect să arunci în spatele oamenilor vina pe
