Deputatul PNL Gigi Becali refuză să-și treacă valoarea conturilor deținute în declarația de avere pe care este obligat, conform legii, s-o completeze. Sursa: RĂZVAN PETRESCU
"Am şi nu spun niciodată, nu mă obligă nimeni, poate să se dea şi peste cap ANI (...) că nu dau niciodată numele de cont, banii din cont, nu-i scriu niciodată în vreo declaraţie banii mei", a declarat Becali pentru mediafax.ro.
Conform legii, ca parlamentar Becali este obligat să declare sumele deţinute în conturile bancare, dacă acestea depăşesc 5.000 de euro, dar acesta nu se sinchisește. "Dacă vreodată o să existe un proces în sensul ăsta, o să declar legea neconstituţională, pentru că nu mă obligi pe mine ca să-ţi spun eu ţie banii mei", a spus el, subliniind că omisiunile din declarația sa de avere sunt făcute "numai aşa, ca să-mi bat joc de ANI".
Acesta știe însă că planurile sale cu legea ANI mai au de așteptat: "Nu pot să o declar acuma (neconstituționalitatea legii ANI - n.r.). Când nu o să fie Zegrean şi cu Aspazia Cojocaru, atunci am să o declar, când o să plece ăia de acolo", a spus el.
Împrumut de miliarde de euro
Subiectul averii lui Becali a apărut în discuție după ce acesta a completat o declarație de avere în care arăta că ar fi împrumutat SC UM Drăgăşani cu echivalentul a circa 10 miliarde de euro. Prin comparație, veniturile statului român pe 2013, anunțate ieri de premierul Victor Ponta, sunt de 46 de miliarde de euro. Din explicațiile lui Becali se poate deduce că pe undeva s-a strecurat o neînțelegere și că și-ar fi completat declarația în lei vechi. "46 de miliarde sunt 46 de miliarde de lei vechi, deci un milion de euro", a explicat deputatul PNL.
Acesta a mai scris că a împrumutat FC Steaua SA cu aproximativ 10 milioane de euro şi a mai reuşit să obţină terenuri intravilane în Capitală fără să-şi reducă averea. Becali nu fa