Conceptul aniversar ce se va regăsi săptămâna viitoare la standul Subaru de la Los Angeles Autoshow 2013 va deveni model de serie abia din 2015 şi vine să marcheze un sfert de veac de la debutul primei generaţii Legacy. Din 1989, pe parcursul a cinci generaţii au fost comercializate peste 4,8 milioane de modele din sedanul şi breakul Legacy.
Beneficiind de un tratament facial agresiv şi o „mutră” încruntată, Subaru Legacy Concept 2015 prezintă „reziduri” stilistice şi de la Viziv Concept, în special atunci când admirăm grila frontală hexagonală. Blocurile optice au privirea ţintită a unei acvile de munte iar spoilerul anterior conţine câte două decupaje sub forma unor fante verticale plasate sub colţurile farurilor. Exteriorul este vopsit într-o superbă nuanţă ce poartă denumirea „Ocean Silver Metallic”.
În vreme ce actualul sedan Legacy aflat la vânzare afişează o caroserie ce se limitează la 4.730 mm lungime, 1.780 mm lăţime şi 1.505 mm înălţime, adică poate fi încadrat în segmentul mediu, studiul Legacy Concept 2015, ce va deveni al şaselea model în ierarhie, „saltă” segmentul, intrând prin dimensiunile sale ( Lxlxh: 4.930 mm, 1.940 mm, 1.500 mm) pe terioriul concurenţei premium germane de clasă mare precum BMW Seria 5 şi Audi A6. Ampatamentul de 2.880 mm, adică distanţa între cele două axe, este la nivelul Mercedes-ului E Class.
2015 Legacy Concept ameninţă şi marile coupe-uri în patru portiere, acest studiu camuflând mânerele portierelor, iar silueta sa angulară cu arce musculoase în vecinătatea roţilor se apropie de stilul noilor Cadillac-uri. Caroseria are un coeficient minim de rezistenţă la înaintare prin accelerarea peretelui vertical de aer în tunelul aerodinamic.
Conceptul Legacy programat pentru Los Angeles rulează pe jante de 21 de ţoli, iar anvelopele măsoară 265/40 ZR 21.
La întregirea pachetului tehnologic nu putea fi omis s