Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Cernea, întrevedere privată cu ÎPS Teodosie. Discuţia s-a consumat în cabinetul arhiepiscopului Tomisului

Publicat in Adevarul, vineri 26 aprilie 2013 ·

Parlamentarul de Constanţa care a stârnit cea mai mare mare controversă din ultima vreme cu proiectele sale de lege privind finanţarea Bisericii şi legalizarea relaţiilor gay a fost oaspetele Arhiepiscopiei Tomisului. Remus Cernea a avut vineri, 26 aprilie, o întrevedere privată cu arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.

„A fost o discuţie civilizată, un bun prilej de a ne cunoaşte. Suntem doi oameni cu convingeri puternice, pe care le apărăm. A fost un excelent punct de început. Dialogul va continua, eu aşa îmi doresc“, a declarat deputatul de Constanţa, lider al Partidului Verzilor.

Cernea a fost vineri invitatul preotului Eugen Tănăsescu la emisiunea „Cuvânt Dobrogea“ de la Radio Dobrogea, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului.

Remus Cernea a ţinut să precizeze că este liber-cugetător, nicidecum ateu, aşa cum sunt părinţii săi. El a declarat că-şi va folosi vacanţa de 1 Mai pentru a lucra în linişte la proiectele sale, pe care speră să le vadă aprobate până la finele sesiunii parlamentare, în luna iunie.

În susţinerea sa a fost trimisă la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o scrisoare a Comisiei pentru drepturile femeii şi pentru egalitate de gen, din cadrul Parlamentului European. Comisia este format din 65 parlamentari europeni, printre care şi liberala Norica Nicolai şi social-democrata Minodora Cliveti.

Parlamentari de Constanţa cum ar fi Puiu Haşotti şi Mădălin Voicu s-au exprimat vehement la adresa lui Cernea şi a celor pe care vrea să îi apere prin aceste proiecte. Haşotti a mers chiar până într-acolo încât a catalogat homosexualii ca fiind nişte oameni bolnavi, ceea ce i-a atras cercetarea Consiliului anti Discriminare. Liberalul s-a ales doar cu un avertisment.

„Politicienii trebuie să fie modele pentru societate, repere pentru ghidat societatea. Pentru mine, modele sunt Renate Webe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 12 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 12 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°