Cucerirea spaţiului a fost dintotdeauna o provocare pentru fiinţa umană. Posibilitatea cunoaşterii mediului extraterestru a devenit realitate la mijlocul secolului al XX-lea, cînd competiţia dintre Statele Unite şi fosta URSS se desfăşura în planul trimiterii animalelor în spaţiu.
Cucerirea spaţiului a fost dintotdeauna o provocare pentru fiinţa umană. Posibilitatea cunoaşterii mediului extraterestru a devenit realitate la mijlocul secolului al XX-lea, cînd competiţia dintre Statele Unite şi fosta URSS se desfăşura în planul trimiterii animalelor în spaţiu.
Cînd vorbim astăzi de pionieri necuvîntători ai explorării spaţiului extraterestru, în mintea tuturor apare numele celebrei Laika, primul animal care a fost lansat pe orbită la data de 3 noiembrie 1957, la bordul navetei spaţiale sovietice Sputnik-2.
ÎN URMĂ CU APROAPE 70 DE ANI. Studierea efectelor lipsei de gravitaţie a început la sfîrşitul anilor ’40, cînd macacul rhesus Albert I, aflat la bordul unei rachete americane V-2, de la baza White Sands din New Mexic, a fost lansat într-un zbor suborbital. Misiunea lui este însă astăzi înconjurată de mister, deoarece au fost păstrate foarte puţine date în arhive. Despre Albert al II-lea, macacul succesor al primului Albert, se ştiu însă mai multe. Maimuţica, aflată într-o rachetă V-2, a reuşit să ajungă la o altitudine de 130 de kilometri. Cînd a revenit pe Terra, Albert al II-lea şi-a pierdut însă viaţa. Primele zboruri V-2 avînd la bord un animal, cunoscute ca "seria Albert", au continuat cu o altă maimuţă, care nici ea nu a rezistat impactului aterizării, şi cu doi şoareci, care au reuşit să supravieţuiască la finalul misiunii. Aceste zboruri care au purtat numele de cod Albert au luat sfîrşit în 1950. Un an mai tîrziu, avea să fie recuperată prima maimuţă care a revenit vie pe Pămînt – Yorick, împreună cu
