Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cacealma la Loterie. Grecii trişează pentru un pot de sute de milioane de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 22 noiembrie 2012 ·

Firma care va selecta noul manager al Loteriei Române îi are ca interfaţă pe Boştină & Asociaţii, avocaţi care reprezintă interesele grupului grecesc Intralot Sursa: RÎZVAN PETRESCU

Prima etapă în alegerea noului preşedinte al Loteriei Române ridică mari semne de întrebare cu privire la corectitudinea acestui proces. Loteria a selectat, recent, firma care se va ocupa de elaborarea criteriilor pe baza cărora va fi ales noul manager. Compania a informat că oferă 135.000 de lei unei firme de profil, pentru acest serviciu. În finală au intrat două firme, Fast Forward Solutions şi Quest Advisors.

Au oferit un preţ de trei ori mai mic

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) au ales cea de-a doua firmă, deoarece a venit cu o ofertă greu de refuzat. Deşi Loteria oferea 135.000 de lei pentru acest contract, Quest Advisors a spus că va face acest lucru pentru doar aproximativ 43.000 de lei. Într-o asemenea situaţie, oferta firmei concurente nici nu a mai fost luată în seamă. EVZ a vrut să afle care este explicaţia acestei oferte ciudate, care ridică semne de întrebare. Găurile greceşti de la Loterie, luate la puricat de Comisia Europeană

Surse din cadrul Loteriei Române ne-au declarat că, atunci când au fost chemaţi la negocieri, reprezentanţii firmei Quest Advisors i-au trimis pe avocaţii de la Boştină & Asociaţii, ca să parafeze contractul.

Alegerea noului preşedinte, supervizată de avocaţii grecilor

Boştină & Asociaţii reprezintă în România şi firma Intrarom, care e deţinută de grecii de la Intralot şi Intracom. Cu aceste trei firme, Loteria Română are încheiat un contract de câteva sute de milioane de euro, care vizează furnizarea aparaturii electronice care se găseşte în sediile sale. Întrebat dacă nu cumva acest lucru reprezintă un conflict de interese, PR-ul firmei de avocatură, Ovidiu Constantinescu, ne-a spus că „nu vede de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°