Doru era baiat de la tara. Venise la Piatra Neamt dintr-unul din satele aflate in apropierea orasului. Nemtenii sunt calatori temerari. In anii din urma au plecat cu sat cu tot, mai intâi in Italia, apoi in Spania. Unii s-au intors realizati, altii inca merg sezonier la munca. De Craciun sau de Pasti, când o insotesc pe mama in vizita la surori, in poarta fiecarei gospodarii din Roznov, Ruseni, Chintinici sau Borlesti vezi negresit câte o masina cu placute de Italia.

Prin 84, insa, nu era chip de calatorit peste granita. Plecai de la sat la oras si din provincie la Bucuresti si asta insemna o schimbare radicala in viata ta. Doru se numara printre cei care lasasera satul in urma si ajunsese cineva in oras. Avea masina, un apartament in vârful unui bloc din Maratei si un studio de inregistrari cu care facea bani cu nemiluita. Daca bunicul meu era unul dintre putinii cizmari din Piatra Neamt, Doru era detinatorul unuia dintre cele trei studiouri de inregistrari din Piatra Neamt. De fapt, termenul studio de inregistrari e impropriu folosit. Nu e acel studio in care un artist sau formatie vin ca sa inregistreze un cântec sau un disc; nu e camera aia cu cofraje pe pereti, separata in doua de un geam gros: intr-o parte un scaun si un microfon atârnând din tavan, in cealalta - mixerul cu multe butoane si beculete. In anii aceia, studioul de inregistrari era locul unde puteai merge sa-ti inregistrezi muzica pe casete sau pe benzi. Era locul unde gaseai muzica pe care n-o gaseai in comertul socialist. Era Occidentul din Piatra Neamt, era capul de pod al Vestului de lânga cinematograful Pietricica.

Nu mai tin minte daca Doru avea firma sau vreun insemn care sa ateste ca acolo era studioul. In spatiul in care functiona el mai era un magazin de optica - lentile si rame pentru ochelari. De fapt, era magazinul de optica in care Doru probabil subinchiriase 3 metri pat