Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin Tocuț se întoarce în Haiti să instruiască tinerii care vor să fie tehnicieni

Publicat in Adevarul, luni 8 noiembrie 2010 ·

Valentin Tocuţ va instrui şapte tineri care vor să devină tehnicieni ortopezi. Tânărul a plecat astăzi spre Haiti, unde va face proteze pentru cei care au rămas fără mâini şi picioare în urma cutremurului.

Tehnicianul ortoped Valentin Tocuţ a pornit astăzi spre Haiti. Orădeanul se află la cea de-a doua misiune de salvare. „În primăvară, când am ajuns în Haiti, mi-am dat seama că dezastrul e mai mare decât îmi imaginam. Acum, ştiu ce mă aşteaptă”, a spus Valentin. „Voi locui în Leogane, oraş care a fost afectat în proporţie de 95 la sută de cutremur. Nu mai există clădiri, localnicii stau în corturi. Eu voi locui într-un cort cu opt locuri. Paturile de campanie sunt incomode, dar mă obişnuiesc cu ele într-o săptămână”, a povestit orădeanul.

„Încep lucrul la cinci, când răsare soarele şi termin pe la ora 18.00. Trebuie să profiţi de lumina naturală, pentru că generatoarele de curent se sting la ora 22.00”, a explicat Tocuţ.

Instruieşte tineri

Valentin va crea proteze pentru bolnavii afectaţi de cutremur. „Sunt sute de oameni care au rămas fără mâini sau picioare, de la copii de un an la vârstnici”, şi-a amintit tânărul.

El are şi misiunea de a instrui şapte tineri haitieni. „Este important să aibă specialiştii lor. Am primit 140 de CV-uri de la localnici, i-am ales pe cei care s-au interesat zilnic de job”, a spus Valentin. Haitienii fac practică zilnic alături de Valentin în atelierul mobil şi urmează în paralel cursuri la şcoala din Port-au-Prince.

Regiune afectată de holeră

Regiunea în care merge orădeanul este afectată de holeră. „Fundaţia Theranova, care plăteşte misiunea, mi-a achitat şi imunizarea, în valoare de 1.400 de lei”, a spus orădeanul. „Epidemia se datorează sărăciei. Apa este poluată, iar oamenii, prea săraci să-şi cumpere apă. Un litru jumătate de apă costă un dolar, iar familiile trăiesc cu trei dolari p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România poate să aibă speranţa ca într-un viitor apropiat să fie inclusă în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 12 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România poate să aibă "speranţa legitimă" ca, "într-un viitor destul de apropiat", să fie inclusă în programul Visa Waiver. "Sunt foarte multe discuţii tehnice aici. Ştiţi că Visa Waiver nu este o decizie po

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°