Dintre toate regiunile Italiei, Abruzzo este poate aceea care, prin produsele sale culinare tradiţionale, reuşeşte să conserve cel mai bine, alături de reţeta propriu-zisă, ritualurile, misterele, magia unei culturi vechi.
Dintre toate regiunile Italiei, Abruzzo este poate aceea care, prin produsele sale culinare tradiţionale, reuşeşte să conserve cel mai bine, alături de reţeta propriu-zisă, ritualurile, misterele, magia unei culturi vechi. Gastronomia, spiritualitatea şi devenirea istorică a regiunii se definesc printr-o serie de caracteristici care derivă din cele ale reliefului său. Asprimea catenelor muntoase, moliciunea colinelor, briza mării – călător şi degustător în Abruzzo, le vei regăsi pe toate adunate pe o farfurie cu “maccheroni alla chittara”. Aşa cum te va însoţi pretutindeni şi versul lui Ovidiu, cel născut în Sulmona abruzzeză (iată o formidabilă alianţă subtilă între acest spaţiu italian şi cel românesc, o legătură care vine dintr-un trecut atât de îndepărtat!). Şi tot aşa te va însoţi magic orice cuvânt din paginile scrise de Gabriele D’Annunzio, interpret profund al acestor locuri.
Într-o lume a cărei inimă vibreazăla imaginea trecutului, conservarea habitudinilor alimentare e una firească. Locuitorii din Abruzzo – într-un timp care nivelează din ce în ce mai mult orice tip de manifestare, prin agresiunea televiziunii şi a supermarketurilor – au reînvăţat, în ultimele decenii, să preţuiască mâncărurile şi produsele realizate în casă sau în laboratoare artizanale, în detrimentul celor pregătite în marile fabrici. Din acest punct de vedere, Abruzzo este un model de reîntoarcere la origini. Bucătăria abruzzeză se bucură de privilegiul de a-şi fi păstrat intacte reţetele (folosind ingredientele originare), produse tipice acestui spaţiu cuprins între ţărmul Adriaticii şi înălţimil
