Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Loredana, întotdeauna cu un pas înaintea modei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 13 aprilie 2008 ·

Una dintre cele mai de succes artiste din România, Loredana este cunoscută pentru stilul său original, adoptat atât în ceea ce priveşte apariţiile pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Loredana mărturiseşte că nu are timp să urmă rească cele mai noi tendinţe din domeniul modei sau al machiajului, bazându- se întotdeauna pe simţul său în materie de stil.

„Chiar dacă mulţi cred că eu ştiu colecţiile care apar la marile case de modă, eu de fapt mă bazez pe simţul meu în modă şi îmi place să fiu întotdeauna înaintea ei. Nu fac shopping uitându-mă în prealabil în reviste de modă. Întotdeauna am avut un stil practic, sexy, uşor punk şi cu o notă de luxury. Mi-a plăcut să combin lucrurile în felul ăsta“.

Cântăreaţa merge prin magazine cu prietenele, jucând mai degrabă rolul de sfătuitor decât pe cel de cumpărător. Atunci când prietenele mele au nevoie de un sfat, le ajut cu bucurie pentru că îmi place să fiu ochiul detaşat de care ai nevoie când mergi la shopping. Dar, dacă nu am timp, prefer să mă duc singură, şi cel mai bine fac cumpărături atunci când sunt în criză de timp. Nu le probez, le cumpăr din ochi, aleg hainele după formă şi textură, nu mai pierd timpul ca altă dată, sunt mult mai pragmatică şi mai rapidă. În general, merg foarte mult pe intuiţie“.

Pantofi cu vârfulascuţit, niciodată

Chiar dacă artista nu se bazează pe nişte reguli bine stabilite în ceea ce priveşte ţinutele sale şi este genul care experimentează diverse combinaţii de haine, enumeră câteva elemente pe care nu le-ar purta niciodată: „Pantofii albi sau cei cu vârful ascuţit, care fac laba piciorului foarte lungă, oricât de mică ar fi mărimea pe care o porţi“.

Cântăreaţa admiră stilul feminin al actriţelor din anii ’40-’50, despre care spune că este aproape inexistent acum. „Sunt mai multe femei care mă inspiră, dar nu p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°