10 familii sărace care trăiau în condiţii improprii, din Bălteşti, Prahova, au, din această toamnă, un acoperiş modern deasupra capului. Este vorba de fapt despre proiectul „Big Buid 2011” eveniment organizat de către Habitat pentru Umanitate România şi Irlanda de Nord, cu sprijinul Primăriei Bălteşti şi sprijinit în acest an de Kronospan România. În cadrul acestui proiect, Kronospan a contribuit cu 522 de plăci OSB. Ineditul proiectul stă în faptul că locuinţele au fost construite de la fundaţie până la acoperiş, în doar 5 zile (03 – 07 octombrie 2011), iar pentru finalizarea lor au muncit familiile beneficiare, dar şi voluntari români şi străini.
„Ceea ce se întâmplă în aceste zile în comuna Bălteşti, Prahova, este un lucru extraordinar din toate punctele de vedere: pe de o parte 10 familii care vor trăi o schimbare fundamentală a calităţii vieţii, pe de altă parte companii care au avut curajul să facă o investiţie socială atât de relevanţă, voluntari care donează din timpul şi energia lor, şi, cel mai important, semnalul pe care îl dăm de ziua mondială a locuirii, anume că soluţia la probleme complexe precum locuirea poate fi una simplă, atunci când devii pro-activ şi te implici”, a declarat Emil Olteanu, director naţional al Habitat for Humanity România.
Familiile selectate pentru acest proiect au fost extrem de încântate, iar visul lor de a avea o casă proprie li s-a îndeplinit: „De abia aşteptam să lucrăm alături de voluntari. Le doresc ca de acum încolo numai aşa să facă. Să îi ajute Dumnezeu să sprijine cât mai multe persoane aflate în nevoie, pentru că ei sunt un model pentru noi toţi”, a mărturisit Daniel Nicoale care se va muta zilele acestea în casă nouă împreună cu soţia sa Georgeta (25 ani) şi fetiţa lor de numai doi ani, Ioana.
Parteneriatul cu Habitat for Humanity Internaţional face parte din programele de responsabilitate socială