Guvernul din Venezuela afirmă că "duşmanii" ţării i-au provocat cancerul preşedintelui Hugo Chavez, expulzându-l pe ataşatul militar american de la Caracas, acuzat de conspiraţie. De asemenea, Caracasul expulzează încă un funcţionar al ambasadei americane suspectat de "contacte neautorizate" cu oficiali militari locali, anunţă ministrul de Externe, Elias Jaua, citat de AFP, potrivit Mediafax.
"Militari venezuelani au fost contactaţi prin telefon şi în mod personal, unii de ataşatul militar american David Del Monaco, alţii de un alt funcţionar american declarat persona non grata", a spus Jaua.
Într-un discurs televizat, vicepreşedintele Nicolas Maduro a declarat: "Vom demonstra că boala a fost provocată de duşmanii ţării".
"Aceste ore sunt cele mai grele prin care trecem de la operaţia din decembrie", a mai spus Maduro, referindu-se la starea de sănătate a lui Chavez.
Guvernul de la Caracas a convocat, marţi, o reuniune a liderilor politici şi militari, pe fondul deteriorării stării de sănătate a preşedintelui Hugo Chavez. Reuniunea de urgenţă a început la ora locală 11.20 (17.50, ora României) la Palatul prezidenţial Miraflores din Caracas, în prezenţa vicepreşedintelui Nicolas Maduro, a comandanţilor militari şi a guvernatorilor regiunilor ţării.
"Nu avem niciun dubiu, va exista un moment în istorie în care vom putea crea o comisie ştiinţifică care va demonstra că preşedintele Chavez a fost atacat cu această boală. (...) Duşmanii istorici ai acestei naţiuni au căutat un punct vulnerabil pentru a deteriora sănătatea comandantului suprem", a spus Maduro la sfârşitul reuniunii.
De asemenea, el a anunţat expulzarea ataşatului militar american de la Caracas, David Del Monaco, acuzat de "conspiraţie".
"Acest funcţionar a avut sarcina căutării de militari activi în Venezuela, iniţial pentru a primi informaţii despre armată, a