Un grup de parlamentari juriști a depus la Senat, în urmă cu două zile, un proiect de lege pentru înființarea Academiei de Științe Juridice din România, în care ei ar urma să devină membri titulari de drept și să primească o indemnizație lunară brută de 2.000 de lei.
Dintre semnatari, doar Alexandru Mazăre(PSD) şi Cristina Elena Dobre(PDL) nu sunt membri ai comisiilor juridice ale Parlamentului, şi nici nu au studii juridice, astfel că nu s-ar încadra în prevederile legii pentru a deveni membri titulari de drept ai noii instituţii.
Conform proiectului, Academia de Ştiinţe Juridice din România (ASJR) este „for naţional, de consacrare ştiinţifică, ce reuneşte personalităţi reprezentative ale ştiinţelor juridice". De asemenea, ASJR este „instituţie de interes public şi de utilitate publică, cu personalitate juridică de drept public, autonomă".
ASJR ar urma să aibă sediul central în Bucureşti.
Potrivit proiectului, instituţia recunoaşte Academia Română drept cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală şi colaborează cu Parlamentul, Ministerul Educaţiei, Ministerul Justiţiei, CSM, ICCJ, Parchetul de pe lângă ICCJ, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională.
Proiectul mai prevede că „ASJR reuneşte personalităţi ştiinţifice reprezentative, cu o înaltă ţinută morală, care s-au distins prin rezultatele muncii depuse, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea şi promovarea prestigiului instituţiilor academice, precum şi instituţii care, prin activitatea acestora, au contribuit la dezvoltarea ştiinţelor juridice".
Instituţia va avea membri de onoare, membri titulari, membri corespondenţi şi membri asociaţi.
Conform proiectului, „membrii fondatori ai ASJR sunt membri titulari de drept ai Academiei", iar parlamentarii din comisiile juridice al Senatului şi Camerei Deputaţilor, care au pregătire juridică, sunt m