Lech Walesa creează o primă breşă în această cvasiunanimitate, făcându-se ecoul şi chiar avocatul tuturor celor din sânul "Solidarităţii" care nu-şi află locul în noul context politic, respectiv al acelei minorităţi care-i acuză pe Ma­zowiecki şi pe prietenii săi că mo­nopolizează puterea. Profund îngrijorat, Geremek discută îndelung cu Walsea, considerând abaterile şefului "Solidarităţii" ca extrem de periculoase şi încearcă să pună capăt acestei noi rivalităţi în trei cu Walesa şi Mazowicki. Nici unul nu pare însă dispus să-l înţeleagă pe celălalt.

Aflat în culmea gloriei, Walesa efec­tuează o călătorie triumfală în Statele Unite. Membrii Congresului îi fac o primire înflăcărată şi exuberantă. De la o săptămână la alta, omul din Gdansk se instalează în rolul unui tribun liber să spună totul cu glas tare. Walesa se străduieşte să canalizeze spre folosul său propriu fluxul de ne­mul­ţumire şi mai ales de nerăbdare; ca şi cum ar fi avut o altă politică de pro­pus tună şi fulgeră la adresa în­cetinelii Guvernului Mazowiecki, cerând o "accelerare a reformelor" şi ex­plodând astfel descumpănirea care le stăpâneşte pe victimele tran­ziţiei eco­nomice. Walesa zgâlţâie brutal "So­li­­daritatea" şi mizează pe spar­gerea acestei mişcări, mult prea im­pu­nă­toa­re şi diversificată ca să poată su­pra­vie­ţui intactă probei puterii; Mazowiecki rabdă în tăcere. Cota sa de po­pu­la­ri­tate o depăşeşe acum pe cea a şefului "Solidarităţii", iar coti­dianul Gazeta îi acordă sprijin Guvernului. Prie­te­nii lui Adam Michnik le re­pro­şează celor prea nerăbdători că destabili­zea­ză consensul "indispen­sabil" pentru a ieşi cu bine din sistemul economic de tip sovietic, cu atât mai mult cu cât Guvernul trece de-acum la acţiune.

Primele măsuri importante se abat la sfârşitul anului. Pe 27 decembrie, Par­lamentul votează planul Balce­rowicz: liberal