Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEWS ALERT. Şase răniţi pe DN2, într-un accident rutier

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 7 mai 2013 ·

Şase persoane au fost rănite marţi după-amiază în urma coliziunii a trei autoturisme pe raza judeţului Buzău în apropiere de localitatea ialomiţeană Urziceni. Unul dintre răniţi a fost transportat în stare gravă la Spitalul Floreasca, cu un elicopter SMURD. Sursa: rtv.net

Un şofer a încercat o depăşire riscantă, iar două maşini au fost acroşate, formându-se un carambol.

"Un autoturism condus de o tânără de 29 de ani din Suceava care se deplasa de la Urziceni la Buzău a intrat în coliziune cu alte două autoturisme care circulau dinspre Buzău spre Urziceni, şase persoane au fost grav rănite, dintre care şi conducătoarea auto cu număr de Suceava care a fost transportată în stare gravă cu un elicopter SMURD la un spital din Capitală", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul şef Florina Crucianu.

Autoturismele au fost grav avariate, iar o persoană a suferit o fractură de coloană. Acesta este cel mai recent accident dintr-o serie foarte lungă de incidente petrecute pe şoselele din România în ultima vreme.

Premierul Victor Ponta a declarat, azi, că numărul de accidente care au avut loc în ultimele zile este inadmisibil.

"Cred că avem o mare problemă de implementare a autorităţii legii în domeniul rutier şi sunt foarte hotărât, pe baza experienţelor altor ţări europene, să încercăm o înăsprire a legislaţiei şi o întărire a autorităţii celor care sancţionează abaterile pe drumurile publice. Este inadmisibil câţi oameni şi-au pierdut viaţa în aceste zile", a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO FOTOREPORTAJ. Natura dă un spectacol care ÎȚI TAIE RESPIRAȚIA. Raiul pe pâmânt: ponoarele din Masivul ȘureanuCe poţi face cu un NUD DE FEMEIE. Imagini artistice INCREDIBILE | GALERIE FOTO și VIDEODECLARAȚIA SURPRINZĂTOARE a Ecaterinei Andronescu despre legalizarea căsătoriil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 34 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 13 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 16 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°