“Aşază pe masă două rigle lungi, astfel încât muchiile lor teşite să formeze un jgheab. […]” Doamna profesoară, ce înseamnă muchii? Doamna profesoară, ce înseamnă teşite? Doamna profesoară, ce înseamnă... jgheab? Şcoală “de lemn” egal Românie “de lemn”. Adică, FORME FĂRĂ FOND.
Am scanat imaginea din manualul de Fizică pentru clasa a 7-a, publicat la Editura ALL EDUCAŢIONAL în anul 2005, manual având ca autori pe Christopher Clark, George Enescu, Mircea Nistor şi Mircea Rusu. Găsiţi enunţul în capitolul 3 (“Forţa – mărime vectorială”), secţiunea “Efectul dinamic al forţelor”, pagina 42.
"Manualul a fost aprobat de Consiliul Naţional pentru Aprobarea Manualelor, în urma licitaţiei organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Unitatea de Coordonare a Proiectului de Reformă a Învăţământului Preuniversitar din România.
Manualul este realizat în conformitate cu programa analitică aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Ordinul nr. 4258 din 02.07.1996 şi este distribuit gratuit elevilor."
Wow – cât de tare! Consacrare instituţională beton!...
Iar conversaţia despre muchii, teşituri şi jgheaburi a avut loc pe viu, în ziua de 8 Martie 2013, la ora de Fizică, în clasa a VII-a …, la Liceul … … din Bucureşti. Şcoală însemnată - nu spui care!...
Din ciclul “fapte de viaţă banale”, am semnalat acum hăul limbii române, în care Fizica moare încet. Ea mai moare şi în alt hău, al matematicii, mai adânc şi mai înspăimîntător. Vorbim despre chestiune cu alt prilej.
Unde e rupt filmul? Aici (sursa: http://dexonline.ro/definitie/muchie):
MÚCHIE,muchii,s. f.1. Linie de intersecţie a două feţe ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv.Pe muchie = la limită, la extremă. 2. Margine, dungă a unui lucru, a unei suprafeţe. ◊ Expr.Bătuţi pe muchie = (despre o sumă de bani) din care nu lipseşte nimic, care este întreagă, exactă.