Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea lui "Tata" Martino, noul antrenor al Barcelonei. Vine din oraşul lui Leo Messi şi a lui Che Guevara

Publicat in Adevarul, marți 23 iulie 2013 ·

După Guardiola şi Vilanova, croiţi de aceeaşi mână, Barcelona intră într-o nouă eră. Cea a lui Gerardo Martino, un tehnician argentinian cvasi-necunoscut în Europa, dar cu carte bună de vizită în America de Sud, continent pe care a fost desemnat antrenorul anului 2007

Faţă de concurentul său, Luis Enrique, Martino a avut avantajul de a fi liber de contract, după ce s-a despărţit în luna mai de Newell s Old Boys, pe care a făcut-o campioană a Argentinei şi a dus-o până în semifinalele Copei Libertadores.

Martino s-a născut în 1962 la Rosario, oraşul care i-a dat lumii pe Che Guevara şi pe Leo Messi. Acasă el, Gerardo a fost jucătorul fanion al echipei oraşului, jucând 505 meciuri oficiale pentru Newell s, în 16 ani. Era un mijlocaş harnic şi organizat, dar a avut ghinionul să fie contemporan cu Maradona şi Burruchaga şi tocmai de aceea nu şi-a făcut loc în naţionala Argentinei, campioană mondială în 1986 şi vice-campioană în 1990. Martino a prins o singură selecţie pentru „pume”, şi-a încercat norocul şi pe bătrânul continent, o jumătate de an la Tenerife, dar cariera lui a avut sens în Argentina natală.

S-a remarcat în Paraguay

Ca antrenor, Gerardo Martino s-a consacrat însă în Paraguay. A câştigat cinci titluri de campioană şi a pregătit cinci sezoane naţionala „guarani”, calificând-o până în sferturile Mondialului din Africa de Sud. Cum a ajuns însă Barcelona la el? Martino a fost un antrenor urmărit în Spania, Real Madrid, Sociedad şi Malaga, avându-l în diverse momente pe lista lor. Apoi, stilul său e asemănător celui pe care l-a lansat Marcelo Bielsa, argentinianul care a ridicat Atletico Bilbao, şi care l-a fascinat până şi pe Guardiola. Nu în ultimul rând, Martino a avut recomandarea concetăţeanului său, Leo Messi, fotbalist cu un cuvânt greu la Barcelona.

E profesor în fotbal

Noul antrenor al „extratereştrilor” e considerat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 53 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum 54 minute
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

VIDEO Momentul în care un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit

HotNews acum 43 minute
Trei persoane au murit după ce un autobuz de pasageri a căzut vineri de pe un pod în râul Moika, în orașul Sankt Petersburg, au anunțat autoritățile locale, citate de agenția de presă TASS, informează Reuters. Salvatorii ruși au intervenit să recupe

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 16 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 49 minute
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°