Arhiva FP. Rap-ul ca limbă universală a excluşilor şi a minorităţilor, este tot mai popular la 30 de ani de la apariţie, constată BBC. În prezent, din Shanghai la Nairobi şi la São Paulo, hip-hop-ul se transformă într-o adevărată artă globală a comunicării, scria Jeff Chang în prima ediţie a FP România.

FP România nr. 1 (decembrie 2007)

Muzica rap a fost mult timp considerată o formă de rezistenţă împotriva autorităţii. Întărit de comercialismul industriei muzicale, mesajul şi-a dovedit atractivitatea pentru tinerii din întreaga lume

(...) Pentru neiniţiaţi, hip-hop-ul nu pare şi nu sună ca o nouă formă de artă, curajoasă. Este mai mult un picamer sonic, o stridenţă vizuală şi un risc conceptual. Criticii afirmă deseori că hip-hop-ul este materialist, misogin, homofob, rasist, vulgar şi violent. Este o dezordine fierbinte, răcnetul haosului total.

Unele afirmaţii sunt adevărate. Dar muzica rap este decât o parte a mişcării şi, dacă priviţi dincolo de stereotipuri, este clar că această cultură hip-hop a devenit una dintre mişcările artistice cele mai răspândite din ultimele trei decenii. Cei mai buni artişti împărtăşesc dorinţa de a sparge graniţele dintre arta “superioară” şi “inferioară” - de a realiza, urgent şi onest, lucrări care reflectă vieţile, iubirile, istoriile, speranţele şi temerile generaţiei lor. Hip-hop-ul se referă la rebeliune, da, dar şi la transformare.

În centrul hip-hop-ului se află noţiunea denumită “cod.” Parţial pentru concurenţă, parţial pentru comunitate, codul este cercul de participanţi şi privitori care se strâng în jurul artiştilor şi dansatorilor de rap în timp ce aceştia improvizează unul pentru celălalt. Dacă aveţi curajul să păşiţi în cod şi să vă spuneţi povestea şi, mai presus de orice, să vă demonstraţi unicitatea, aţi putea fi acceptat în comunitate. Aici se formează şi se riscă