Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un jandarm a bătut o tânără în plină stradă după care şi-a dat demisia

Publicat in Adevarul, marți 9 martie 2010 ·

Zeci de telefoane, ameninţări şi urmăriri. Prin asta a trecut în ultimile zile, adolescenta în vârstă de 17, până se dea faţă în faţă cu subofiţerul jandarmeriei din Tecuci, care a lovit-o până când a băgat-o în spital.

În timp ce restul domnişoarelor şi doamnelor primeau, ieri pe 8 martie, flori şi cadouri, Danilea V., din comuna gălăţeană Matca, a primit drept cadou o bătaie zdravănă, chiar în mijlocul străzii. „Atenţia” a primit-o din partea unui amic, Emanuel Badiu, care este jandarm, în cadrul Detaşamentului 4 Tecuci.

Adolescenta spune că primea ameninţări cu bătaia din partea lui, de câteva zile şi că în momentul în care a fost bătută, în plină stradă, în faţa unui bar, nimeni nu a sărit în ajutorul ei.

„M-a tot sunat în ultimele zile şi mi-a zis că mă urmăreşte, că o să mă bată când mă prinde. Am crezut că glumeşte. El este un amic de-al meu. Aseară m-a sunat până când m-a văzut. A venit la mine şi mi-a zis că-i stric relaţia. M-a tras afară, m-a pus jos şi m-a lovit cu picioarele. Jandarmul era îmbrăcat în civil”, a declarat Daniela.

Dintre toţi cei de faţă, doar un bărbat, care ar fi avocat, după spusele adolescentei, a ajutat-o şi a dus-o cu maşina la poliţie, pentru a depune plângere.

„Nu s-a băgat nimeni. Noroc că s-a băgat un domn avocat, care a văzut totul. M-a luat cu maşina şi m-a dus la secţia de poliţie. Mi-a şi zis că poate să fie martor în proces”, a mai spus tânăra de 17 ani.

„În loc să supravegheze liniştea publică, jandarmul omoară lumea”

Mama Danilei este revoltată şi spune că îl va da în judecată pe agresorul fetei sale. Femeia s-a speriat de moarte când a fost sunată de către fiica sa care plângea în hohote şi când i-a zis că este la poliţie.

„M-a sunat fata disperată, plângea şi mi-a zis că este la poliţie. Nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Mi-a mai zis fata că este ame

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Buzău

News.ro acum 19 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, marţi seară, în judeţul Buzău, la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Potrivit INFP, marţi, la ora 18:32:22, s-a produs în zona seismică Vrancea,

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 2 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 3 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 12 minute
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Proiectul privind reprezentarea minorităților naționale în CNSAS a fost adoptat de Camera Deputaților. Ce prevede

Ziare.com acum 24 minute
Camera Deputaților a adoptat marţi, 7 mai, un proiect legislativ care modifică articolul 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 în sensul asigurării reprezentării minorităţilor naţionale în Colegiul Consiliului National pentru Studiere

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 14 minute
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum o ora
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°