Înainte de a pleca în vizită oficială la Bruxelles, pentru a da explicaţii cu privire la situaţia politică tensionată din România, Victor Ponta a reacţionat pe Facebook la acuzaţiile potrivit cărora procurorul CSM George Bălan a negociat cu lideri ai USL funcţia de Procuror General al României.
În plin scandal privind traficul de influenţă la CSM, în care procurorul George Bălan şi consilierul său, Marcel Sâmpetru au negociat, telefonic, cu lideri politici din USL numirea lor în funcţia de Procuror General al României, respectiv la conducerea DNA, Victor Ponta a scris o reacţie scurtă pe Facebook.
UPDATE. Înainte de a pleca spre Bruxelles, în timpul şedinţei de la Palatul Victoria, Ponta a declarat public faptul că solicită DNA să publice interceptările.
În timpul vizitei sale oficiale la Bruxelles, care va avea loc astăzi şi mâine, Ponta se va întâlni, printre alţii, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, informează un comunicat de presă remis ieri de Executiv.
Scandalul traficului de influenţă la CSM ajunge până la Ponta
Surse EVZ au precizat că negocierile pentru cele două funcţii ar fi ajuns până la premierul Victor Ponta. Aceleași surse mai arată că Victor Ponta și Marcel Sâmpentru, consilierul membrului CSM George Bălan, au fost colegi la Parchetul General. Politicianul ar fi fost promovat de cel Sâmpetru, când acesta îndeplinea funcția de Procuror General Adjunct al României.
Întrebat dacă se cunoaște cu Victor Ponta, George Bălan a precizat, la Realitatea TV, că: „În cei 20 de ani de carieră m-am cunoscut cu foarte multă lume și am întâlnit foarte mulți. Dacă vă uitați în agenda anilor trecuți se va observa că am făcut vizite la toți factorii de răspundere în mod egal și