Tinerii nu obişnuiesc formula "munca de jos", dar vârstnicilor le e familiară. Orice josnicie, care durează câteva decenii, ajunge să fie considerată în rând cu cele normale. Comunismul spunea că munca îl înnobilează pe om, dar impusese şi criteriul muncii de jos, pentru recuperarea celor care nu credeau în comunism sau greşeau în postura de activişti ai partidului. Munca acoperea doi poli: sus şi jos. Munca se definea printr-o contradicţie de fond: îl înnobila pe individ, dar era şi o pedeapsă. Mulţi din cei care nu erau suficient de recuperaţi prin munca de jos, erau trimişi şi mai jos, la munca silnică, la ocnă şi la tăiat stuf, la munca fără răsplată.

Cei cincizeci de ani de comunism românesc au afectat, în conştiinţa poporului, dar şi în aceea a inteligenţiei, concepţia corectă şi productivă despre funcţia muncii. Tinerii nu ştiu şi nici nu sunt preocupaţi să ştie, dar vârstnicii au apucat vremurile când la acelaşi strung lucra un muncitor fruntaş, premiat şi decorat, dar şi un escroc ori un tâlhar, care trebuia reeducat "la locul de muncă". Munca era, în acelaşi timp, o onoare dar şi o condamnare. În cincizeci de ani de comunism s-a pierdut tot respectul pentru muncă. În Japonia Evului Mediu, tăbăcarii erau consideraţi semioameni. Li se interzicea, prin legi dure, contactul cu restul lumii, purtau un stigmat din cauza meseriei lor murdare.

Astăzi, canalul de televiziune Discovery are o serie de emisiuni despre Meseriile murdare. Numai că tratamentul acestor ocupaţii, fără de care societatea ar intra în haos, e unul superior. Comentariul e foarte controlat, iar definiţia economică a îndeletnicirilor "murdare" e convingătoare. Meseriile care impun un regim de viaţă şi o aşezare specială în societate comportă compensaţii băneşti pe măsură, precum şi alte facilităţi cotidiene şi la bătrâneţe. Omul are de ales. Există destule munci de jos, dar nimeni