Pe la mijlocul lui aprilie 1947, înarmat cu o sumă de documente, cu referinţe de la profesorii săi Blaga şi Henri Jacquier, înflăcărat dar şi îndoit, I. Negoiţescu îşi începe prima şedere mai îndelungată în Bucureşti, principalmente pentru a se ocupa la faţa locului de obţinerea unei burse de studii a guvernului francez. În cursul anului anterior şi la începutul celui curent, mai făcuse trei incursiuni în Capitală, una când se afla acolo şi Radu Stanca, de asemenea interesat de obţinerea unei burse. Suferind, acesta se vede însă nevoit să-şi amâne planul. Sunt lucruri cunoscute, de la publicarea, cu epurări, a corespondenţei între cei doi mari prieteni1 precum şi a altor scrisori din această perioadă2. Dacă se ştie că cele două luni petrecute de Negoiţescu în Bucureşti prilejuieşte un schimb epistolar şi cu alţi cerchişti, conţinutul unora din aceste scrisori, al celor ale lui I. Negoiţescu către părinţi3 şi al depeşelor lui Dinu Nicodin e inedit. La împlinirea a 60 de ani de la acest moment determinant pentru Cercul Literar de la Sibiu, le prezint cititorilor români, cu precizarea că fac parte dintr-o arhivă lăsată de Negoiţescu tatălui meu înainte de plecarea în surghiun (1980).
După încetarea apariţiei, în 1945, a Revistei Cercului Literar, stabilirea împreună a lui Negoiţescu şi a lui Stanca la Sibiu sau la Cluj, în Ardeal sau în Capitală devine o temă atât de preocupantă încât rare sunt epistolele celor doi care să nu conţină pragmatice sau romantic-vizionare, când nu patetice, întoarceri pe toate feţele ale problemei. Toate locurile sunt când apreciate drept cât de cât "convenabile" de unul, când ponegrite de altul şi invers. Pe măsură ce situaţia devine tot mai "tragi-comică", după cum spun cerchiştii, ia formă ideea continuării studiilor în străinătate: "[...] la ora actuală, scopul meu cel mai fierbinte este acela de a găsi mijlocul prin care să-mi co
