Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece angajaţi ai Oficiului de Cadastru Iaşi suspectaţi de fraude imobiliare, audiaţi la DNA. Printre cei vizaţi se numără şi directorul instituţiei

Publicat in Gandul, miercuri 9 mai 2012 ·

Mai mulţi angajaţi ai Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Iaşi suspectaţi de implicare în afaceri ilegale cu terenuri şi imobile au fost chemaţi, miercuri, la DNA, pentru audieri, printre cei vizaţi numărându-se şi directorul instituţiei, Narciza Nedelcu (PDL).

Surse judiciare afirmă că în total zece angajaţi ai OJCPI Iaşi ar fi fost chemaţi la audieri la sediul DNA Iaşi, iar acuzaţiile se referă, printre altele, la fals şi uz de fals, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Printre persoanele citate la DNA Iaşi pentru audieri s-a numărat şi directorul OJCPI Iaşi, Narciza Nedelcu, consilier judeţean al PDL.

În jurul orei 12.00, Nedelcu s-a întors la sediul OJCPI, refuzând să facă declaraţii în legătură cu audierile de la DNA Iaşi.

În decembrie 2011, doi angajaţi ai OJCPI Iaşi, Cosmin Radu şi Ovidiu Pleşescu au fost arestaţi, alături de alte patru persoane, fiind acuzaţi de implicare în afaceri ilegale cu terenuri şi imobile în municipiul Iaşi.

Cele şase persoane au fost ulterior eliberate, iar din luna februarie a acestui an ancheta a fost preluată de procurorii DNA, după ce DIICOT şi-a declinat competenţa în acest caz.

Ancheta a fost declanşată de procurorii DIICOT la jumătatea anului 2011, după ce unui ieşean i s-a propus să cumpere un teren în municipiu, acesta constatând, după ce s-a deplasat la amplasamentul respectiv, că, de fapt, terenul era al lui.

Bărbatul a depus o reclamaţie la Oficiul de Cadastru din Iaşi, care a declanşat o anchetă internă. În urma acesteia, doi angajaţi ai Oficiului, Ovidiu Pleşescu şi Cosmin Radu, au fost sancţionaţi prin tăierea a 10 la sută din salariu, iar conducerea instituţiei a sesizat anchetatorii pentru a fi începute cercetări.

În total, o grefieră, trei angajaţi ai Oficiului ieşean de Cadastru

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 21 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°