Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinul rose și succesul său incredibil

Publicat in Capital, joi 26 septembrie 2013 ·

Snobii îl considerau pe vremuri un mutant, iar consumatorii de rând îl degustau doar în sezonul cald, la masă. Astăzi vinul rose și-a creat un segment fabulos, cu standarde de calitate și cu o largă reunoaștere internațională

Acum două decenii, foarte puțini puteau anticipa incredibila popularitate de care se va bucura vinul rose astăzi. De câțiva ani producătorii tradiționali de rose prosperă, iar ceilalți descoperă și ei beneficiile acestui trend investind puternic în acest segment. “Roseul este noul roșu”. Așa sună o reclamă, care parafrazează celebra expresie “X is the new black”, folosită odinioară în modă, acum peste tot. “Adevărații bărbați beau roze” este sloganul unui producător din Avignon care comunică pe siteurile de specialitate a doua vară cu vânzări record pentru vinurile sale. Este vorba despre Tavel, un vin care are reputația de fi încântat, de-alungul timpului, simțurile lui Ludovic al 14-lea, ale Papei din Avignon, Balzac sau Hemingway. Este și unul dintre puținele vinuri rose recomandate pentru maturare

Francezii, cei mai mari producători de vin din lume, au ajuns să aloce o treime din consumul lor zilnic vinului rose. Pentru cei mai mulți dintre ei, roseul se numără printre primele două opțiuni atunci când vine vorba despre alegerea vinului de masă. Ce-i drept, marea calitate a roseului sec este versatilitatea sa în raport cu mâncarea. Somelierii îți vor spune că în sezonul cald mai rar poți da greș cu el, atunci când cauți vinul potrivit pentru masă.Însă roseul nu mai e doar un vin de sezon. El a devenit o constantă în meniurile restaurantelor, într-un număr mare de titluri și cu succes pe măsură, pentru că este un bun compromis. Este mai puțin intens decât un vin roșu, care poate fi foarte taninos și corpolent, și are mai multă profunzime decât vinul alb, care poate fi pentru unele gusturi prea slab.

Un alt avantaj ar fi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Alertă în Marea Neagră Un elicopter al Forțelor Aeriene Române îi caută pe marinarii dispăruți după scufundarea navei lor

Ziua Constanta acum 38 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Potrivit ISU Dobrogea, la misiunea din portul Constanța

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 22 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei

News.ro acum o ora
Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 24 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 9 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 41 minute
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°