Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O şansă dintr-o sută la transplantul de ficat

Publicat in Adevarul, luni 19 martie 2012 ·

Din cei aproximativ 300 de moldoveni care au nevoie de un transplant hepatic, numai 20 au fost incluşi într-o listă provizorie a Spitalului Republican, dintre care doar trei ar putea fi operaţi în acest an.

Dintre moldovenii cu afecţiuni hepatice incluşi în lista provizorie a Spitalului Republican din Chişinău, urmează să fie selectaţi doar trei care vor ajunge pe masa de operaţie, pentru un transplant. Este vorba despre oameni cu hepatite virale şi ciroze, în faze terminale, care, în lipsa unui nou ficat ar putea muri în orice clipă.

„Ţara noastră este o regiune endemică pentru bolile hepatice. Mă refer la hepatitele grave, B şi C, şi la ciroze, care sunt mai frecvente din cauza consumului de alcool. Anual înregistrăm 700 de cazuri noi de hepatite virale. Conform unui studiu desfăşurat de agenţie, în Republica Moldova sunt 300 de pacienţi cu diferite forme de patologii hepatice, care ar necesita un transplant de ficat", precizează doctorul Grigore Romanciuc, vicedirectorul Agenţiei Transplantului.

Trei transplanturi de ficat simultane, la Spitalul Republican din Chișinău

Pentru a beneficia de un organ nou, bolnavii trebuie să se asigure că sunt în evidenţa unui medic specialist. Acesta, la rândul lui, înaintează dosarul către chirurgi, care, în urma unei evaluări suplimentare, decid dacă bolnavul are sau nu nevoie de un transplant. Criteriile de selecţie vizează patologia, nivelul de avansare a bolii şi gradul urgenţei. Mai departe, dacă pacientul are o poliţă de asigurare valabilă, intervenţia chirurgicală este efectuată gratuit. În caz contrar, bolnavul ar putea scoate peste 10.000 de euro din buzunar, sumă la care se adaugă cheltuielile pentru analize şi procedurile premergătoare operaţiei.

PREGĂTIRI PENTRU OPERAŢII

Cu toate că şefii spitalului anunţă primul transplant de ficat din Moldova pentru perioada mai-iunie, medicii hepa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 47 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 43 minute
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 25 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 11 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°