Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr. Hisham. \"Vraciul\" olteano- sudanez, un medic la perfectul simplu| VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 februarie 2012 ·

UN OM FRUMOS. S-a născut la Khartoum, dar a ales Oltenia. În 12 ani a ajuns cel mai iubit medic din zonă. I se spune “dom’ doctor Negru”. Sursa: MARIAN ILIE

Când l-au văzut prima oară intrând în cabinetul medical, babele din satul Frățilea, comuna Bulzești, județul Dolj, și-au făcut cruce cu limba în cerul gurii și și-au scuipat în sân, de parcă l-ar fi văzut pe necuratu’. Așa arătare nu se mai văzuse în cătunul din inima Olteniei. Țăranii își dădeau coate și ziceau că parcă-i din filme. După 12 ani, bărbatul a devenit cea mai iubită persoană din zonă. Vin oamenii, din mai bine de două duzini de sate, ca la Maglavit, pe vremuri, să-i vindece de te miri ce. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Povestea medicului sudanez pripăşit de 12 ani în inima Olteniei VIDEO evz.roVezi mai multe Medicul sudanez povestește cazuri amuzante pe care le-a întâlnit în carieră VIDEO evz.roVezi mai multe "Doctorul negru", despre familia sa

Ar fi putut să se facă vraci la el acasă, la mii de kilometri depărtare. A ales Bulzeștiul. E știut drept dom’ doctor Negru. Da’ nu pentru că așa îl cheamă. Numele din buletin e greu de pronunțat de frățileni: Hisham Tageldin Mohamed Osman. Și, pe deasupra e negru, de la mama lui, din Khartoum, Sudan. E un fel de Raed Arafat, la scară mai mică. Acum vorbește la perfectu’ simplu oltenilor pe care îi asculă cu stetoscopul: “Le făcui mult bine la oamenii ăștia!”.

Din Khartoum, pân’ la Frățilea

Atunci când o iei dinspre Slatina, pe drumul ce leagă Craiova de Horezu, după vreo 25 de kilometri, în mijlocul comunei Bulzești, ieși de pe șoseaua principală și, după ce tai în două Seculeștiul, Prejoiu și Săliștea, mai mergi cam un kilometru jumate pe un drum de pământ, prin Frățilea. Abia la capătul cătunului, dai de fostul CAP transformat în “Centru medical de permanența”. Acolo lucrează doctorul Hisham Tageldi, de pământ din Kha

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 35 minute
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum 2 ore
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum o ora
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum 2 ore
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum 2 ore
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°