Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palatul Parlamentului, de la simbol ceauşist la rolul de punct de sprijin al democraţiei române

Publicat in Capital, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

La 23 de ani după prăbuşirea comunismului, Casa Poporului, devenită între timp Palatul Parlamentului, un edificiu gargantuesc de sorginte stalinistă, rămas una dintre moştenirile ”cele mai concrete” ale dictatorului Nicolae Ceauşescu, s-a impus în mod suprinzător drept unul dintre stâlpii de susţinere ai tinerei democraţii române, conform unui material publicat de Associated Press.

În timp ce rămâne unul dintre cele mai controversate proiecte ale regimului Ceauşescu, proiect ce şi-a găsit însă, până la urmă, locul în mentalul colectiv al românilor, Palatul Parlamentului a devenit şi o veritabilă atracţie turistică, fiind vizitat de zeci de mii de români dar şi străini, an de an, mai notează agenţia americană de presă.

Palatul, care este atât de mare încât poate fi observat din spaţiu, şi-a deschis porţile la începutul anilor '90, când rănile provocate de comunism în România încă supurau. Descris de cineva drept ”un uriaş tort de nuntă stalinist”, Palatul Parlamentului este întrecut doar de Pentagon în topul celor mai mari clădiri administrative din lume, întinzându-se pe 350.000 de metri pătraţi.

În acest spaţiu mai mult decât generos îşi desfăşoară activitatea Parlamentul şi Curtea Constituţională, alături de Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), un organism pentru lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate. Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, parlamentarii români s-au reunit pentru a vota un nou guvern, însă de-a lungul timpului, palatul a devenit un magnet şi pentru celebrităţi şi evenimente mondene, mai notează AP.

Miresele pozează în faţa clădirii în care acum se organizează nunţi, baluri, proiecţii de filme, prezentări de modă şi multe alte evenimente. De-a lungul timpului, Michael Jackson a executat celebra sa mişcare de dans ”moonwalking”, în faţa palatului, după o conferinţă de presă, Shakira a cântat în p

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 8 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 12 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°