Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Vacanţă. Copiii care vor să înveţe să schieze sunt trimişi în tabere private

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 decembrie 2009 ·

Taberele organizate în Predeal, Buşteni şi Azuga costă 1.200 de lei de persoană, însă părinţii trebuie să îşi ducă personal ordraslele la locul de cazare.

Taberele le oferă copiilor cinci nopţi de cazare la vile şi pensiuni de trei stele, cu mic dejun, prânz şi cină incluse în preţ. Organizatorii rezervă integral pensiuni sau hoteluri, în care copiii dorm câte doi sau trei în cameră.

Indiferent de staţiunea aleasă, Predeal, Buşteni sau Azuga, costul unei vacanţe este acelaşi: 1.200 de lei de copil. Taberele sunt organizate în mai multe perioade, pe parcursul lunilor de iarnă.

Potrivit organizatorilor, cele mai aglomerate perioade sunt cele din preajma Crăciunului şi a Revelionului. „Pentru prima perioadă din această iarnă, 17-22 decembrie, nu mai avem deja locuri nici la Predeal, nici la Buşteni. Cele 75 de locuri pe care le avem în cele două staţiuni au fost rezervate din luna octombrie", a declarat Diana Popa, unul dintre organizatorii taberelor de schi.

Copiii care ajung în taberele de schi la munte au parte de un program special în fiecare zi. Îşi încep dimineaţa pe pârtie, cu o lecţie de schi pentru care au asigurat echipamentul complet.

„Facem grupe de câte şase copii, care nu trebuie să aibă vârste cu mult diferite. În funcţie de nivelul de pregătire, avem grupe de începători, intermediari şi avansaţi. Timpul de pregătire este acelaşi pentru toţi. Atât timp cât este zăpadă, suntem pe pârtie", susţine Costin Iordache, instructor de schi pe pârtia Clăbucet.

Dacă merg în Predeal, micuţii vor schia pe pârtia Clăbucet, iar dacă sunt cazaţi la Buşteni, lecţiile de schi au loc pe pârtia Kalinderu. La Azuga, pârtia recomandată începătorilor este Cazacu.

În restul timpului, copiii sunt permanent însoţiţi de educatori care organizează pentru aceştia concursuri, petreceri şi baluri. „Când nu sunt pe pârtie, copiii îşi petrec timp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°