Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MISTERELE CUVINTELOR / Consum (fara sa cuget), deci exist…

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 24 iulie 2009 ·

Dintre dictionarele curente ale limbii romane, nici unul nu consemneaza „consumismul", iar „consumerism" apare doar in MDN (Marele Dictionar de Neologisme), cu un sens inexistent in romana: „miscare de mase care isi propune apararea intereselor consumatorului fata de abuzurile specifice societatii de consum".

Miscarea cu pricina, daca si atat cat exista in tara noastra, poarta insa numele de „protectia consumatorului". Avem chiar o institutie a statului care vegheaza neobosit sa nu ni se incalce drepturile si sa nu se profite de buna noastra credinta de cumparatori: Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului. In lipsa unei miscari, a unor asociatii de autoaparare („Miscarea consumerista este una fireasca in economia de piata. La noi nu exista, dar este in curs de formare…", Ev.z. 18.05.03), am pus o autoritate care, ca orice autoritate a statului nostru, aduce mai degraba a strabunic nevolnic decat a tata grijuliu. Englezul „consumerism" (de la „consumer" – „consumator") are trei sensuri: cel mai vechi, cu o prima atestare spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, este cel de „protectia consumatorului" (cu care a intrat si in franceza, si in spaniola, si in italiana, si in portugheza – dar nu in romana! – pe la inceputul anilor '70, cand miscarea consumerista a luat avant pe ambele tarmuri ale Atlanticului); al doilea, datand de pe la inceputul anilor '60, este cel din economie, de „politica de incurajare a consumului", iar cel mai recent, nascut prin anii '90 (intrat ca atare in romana, dar pentru care italiana si spaniola l-au creat, cu mijloace proprii, pe „consumismo", iar romana, pe „consumism") este cel negativ, de „consum exagerat si inutil de bunuri si servicii". Pentru dubletul actual „consumism"/„consumerism" trimitem la doua excelente articole din „Romania literara" ale doamnei Rodica Zafiu, fin observator al evolutiilor din

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum o ora
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Marcel Ciolacu: Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește CREȘTEREA ECONOMICĂ la nivel național. Este astăzi un model de succes

Gandul acum o ora
Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește creșterea economică la nivel național, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern de marți. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în şedinţa Executivului că a vrut să f

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 3 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum 42 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum 38 minute
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Știri Constanța Cine este bărbatul care s-a aruncat de pe podul de la Agigea? (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat s-a aruncat pe podul rutier de la Agigea azi, 14 mai 2024. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompi

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Tatăl mogulului Adrian Sârbu ar fi fost găsit inconștient în baie. Bărbatul prezenta o plagă în zona abdomenului

Ziare.com acum 3 ore
Tatăl mogulului media Adrian Sârbu (69 de ani), ar fi fost găsit inconștient, la baza de agrement din Vulcan a postului PRO TV. Potrivit unor surse judiciare citate de Aktual 24, bărbatul ar fost găsit în baie, de bucătăreasa familiei, iar tatăl lui

Show-urile multimedia „Simfonia Apei” revin la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai

News.ro acum o ora
Spectacolele de apă, muzică şi lumini „Simfonia Apei” vor începe la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai. Show-urile multimedia sunt la a V-a ediţie. În cadrul spectacolelor, tematicile vor celebra valorile autentice şi contribuţii

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°