Dintre dictionarele curente ale limbii romane, nici unul nu consemneaza „consumismul", iar „consumerism" apare doar in MDN (Marele Dictionar de Neologisme), cu un sens inexistent in romana: „miscare de mase care isi propune apararea intereselor consumatorului fata de abuzurile specifice societatii de consum".

Miscarea cu pricina, daca si atat cat exista in tara noastra, poarta insa numele de „protectia consumatorului". Avem chiar o institutie a statului care vegheaza neobosit sa nu ni se incalce drepturile si sa nu se profite de buna noastra credinta de cumparatori: Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului. In lipsa unei miscari, a unor asociatii de autoaparare („Miscarea consumerista este una fireasca in economia de piata. La noi nu exista, dar este in curs de formare…", Ev.z. 18.05.03), am pus o autoritate care, ca orice autoritate a statului nostru, aduce mai degraba a strabunic nevolnic decat a tata grijuliu. Englezul „consumerism" (de la „consumer" – „consumator") are trei sensuri: cel mai vechi, cu o prima atestare spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, este cel de „protectia consumatorului" (cu care a intrat si in franceza, si in spaniola, si in italiana, si in portugheza – dar nu in romana! – pe la inceputul anilor '70, cand miscarea consumerista a luat avant pe ambele tarmuri ale Atlanticului); al doilea, datand de pe la inceputul anilor '60, este cel din economie, de „politica de incurajare a consumului", iar cel mai recent, nascut prin anii '90 (intrat ca atare in romana, dar pentru care italiana si spaniola l-au creat, cu mijloace proprii, pe „consumismo", iar romana, pe „consumism") este cel negativ, de „consum exagerat si inutil de bunuri si servicii". Pentru dubletul actual „consumism"/„consumerism" trimitem la doua excelente articole din „Romania literara" ale doamnei Rodica Zafiu, fin observator al evolutiilor din