Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UN PUNCT DE VEDERE - Binecuvantati animalele

Publicat in eMaramures, vineri 23 august 2013 ·

Nu stiu de ce atunci cand am intrat prima data intr-o gradina zoologica impresia care mi-a lasat-o a fost ca am vizitat o puscarie, iar animalele inchise dupa gratii sunt de fapt oameni care au savarsit fapte antisociale si au ajuns intr-un spatiu carceral. Poate pentru ca veneam din lumea satului si eram destul de familiarizat cu animalele, deoarece iepuri, capre, arici, vulpi, cerbi, serpi vazusem cu duiumul in copilarie.

La primul contact cu o gradina zoologica am concluzionat ca acestea sunt inutile si nu am sa mai calc niciodata intr-o astfel de incinta. Nu m-am tinut de cuvant, din cauza copiilor pe care a trebuit sa-i insotesc de cateva ori in inchisoarea animalelor. Nici lor nu le-a placut, asa ca nu am mai revenit niciodata acolo. Dupa aproape 30 de ani, in 2011, exact in aceeasi formatie ne-am dus in Anglia sa vizitam Longleat Safari Park, un domeniu ce se intinde pe 44 de hectare, primul parc din afara Africii unde au fost aduse animale de pe continentul negru, dar si din alte zone ale pamantului. Aici traiesc tot felul de specii, care se bucura de un tratament ce i-ar face invidiosi pe asistatii sociali din Romania.

Animalele sunt supravegheate zi si noapte de o armata de angajati, dar si de tineri voluntari, mai ales studenti de la facultatile de profil din Marea Britanie. In timpul noptii animalele sunt filmate in infrarosu, asa ca nu exista o secunda in care sa nu se stie ce fac. Gazdele se mandreau cu ultimele realizari - filmarea nocturna a nasterii unor pui de lei si girafe, precum si supravegherea cu lux de amanunte, pentru a vedea cum se acomodeaza, a trei rinoceri albi adusi din Africa de Sud, care vor pune bazele unei turme in parc. Longleat Park este un loc superb, creat de om, in care animalele aduse din toata lumea se simt excelent, de vreme ce sunt sanatoase si se inmultesc ca si in habitatul lor primar.

M

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 43 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 11 minute
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Argeş: Copil de opt ani, rănit uşor de un urs pe care a încercat să îl hrănească din maşină. El a suferit zgârieturi la o mână

News.ro acum 34 minute
Un băiat de opt ani a fost rănit, sâmbătă, în timp ce încerca să hrănească un urs pe care familia sa l-a văzut pe marginea unui drum din judeţul Argeş, în zona barajului Vidraru. Copilul a fost zgâriat de animal la una dintre mâini.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 2 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°