Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte este la un pas de event

Publicat in Adevarul, luni 18 mai 2009 ·

Formaţia din Cetatea Chindiei conduce seria cu scorul general de 2-0 şi poate închide finala Diviziei A fără înfrângere. Echipa de baschet feminin a clubului Municipal MCM Târgovişte a arătat că este o formaţie greu de învins în România, cel puţin în acest sezon. După ce a cucerit Cupa României, MCM îşi continuă parcursul fără greşeală în campionat. Finala Diviziei A pare jucată după ce, în primele două partide, baschetbalistele antrenate de Cătălin Tănase au reuşit un scor identic ca diferenţă la puncte: 63-43 la Târgovişte şi 84-64.

Cele 26 de victorii consecutive din sezonul regulat al primei ligi la feminin, dar şi cele cinci succese fără înfrângere din play-off au demonstrat că Municipal este o forţă în România şi că este foarte greu să treci de sportive precum Monika Boriga, Larisa Toma, Annemarie Parău, Chrissy Givens şi Monique Coker.

Cu o bancă mai lungă decât a adversarelor sale, baschetbalistele din Târgovişte au câştigat şi lupta sub panouri. Rezervele de la Municipal, dacă le putem numi astfel pe Nikolett Turoczi, Cindy Valentin, Elena Dincă şi Monica Bukovszki, au înscris zece puncte în plus în fiecare meci faţă de jucătoarele de schimb de la LMK Sfântu Gheorghe.

FINALĂ DE TREI MECIURI

Cel mai bine a descris primele jocuri ale finalei Csaba Deri, antrenorul formaţiei din judeţul Covasna: „Când marchezi 43 de puncte într-un meci nu ai pretenţia că poţi să şi câştigi. Practic, aşa ceva este imposibil. Adversarele noastre au avut un procentaj extraordinar la aruncările de la semidistanţă şi distanţă şi au câştigat multe mingi la recuperare”.

De partea cealaltă, Cătălin Tănase a apreciat jocul foarte bun al componentelor echipei Municipal Târgovişte: „Victoriile noastre nu pot fi puse la îndoială. Când câştigi de o asemenea manieră, nimeni nu mai poate spune nimic. Vrem să demonstrăm că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 44 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 27 minute
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 37 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Avion Boeing aterizat de urgență pe aeroportul din Istanbul. Echipajul aeronavei a fost evacuat

Ziare.com acum o ora
Un avion-cargo Boeing 763 a aterizat de urgenţă miercuri pe aeroportul din Istanbul, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, au relatat media turce, potrivit DPA. Echipajul aeronavei a fost evacuat în siguranţă, potrivit postului de televizi

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°